Polițiștii din Luduș au efectuat 3 percheziții domiciliare într-un caz de proxenetism, în urma cărora au ridicat 64.000 de lei și 39.000 de euro.Doi bărbați au fost reținuți, iar față de unul a fost dispusă măsura arestării pentru 30 de zile.
La data de 10 martie 2022, polițiștii din cadrul Poliției orașului Luduș au efectuat 3 percheziții domiciliare, în Luduș și Bogata, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru proxenetism.
În fapt, în perioada decembrie 2021 – martie 2022, 3 bărbați ar fi înlesnit, determinat și constrâns o femeie, de 24 de ani, să practice prostituția, în vederea obținerii de foloase patrimoniale de pe urma acesteia.
În urma perchezițiilor au fost ridicate 4 telefoane mobile fiind identificați 64.000 de lei și 39.000 Euro, urmând a se stabili proveniența acestora.
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar față de unul dintre aceștia fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Perchezițiile au avut loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și al Grupării de Jandarmi Mobilă.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE