La data 17.11.2025, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale
Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș au fost sesizați telefonic de către
doi agenți de poliție din cadrul IPJ Mureș – Poliția stațiunii Sovata – Formațiunea de
Ordine Publică cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de
serviciu pe raza stațiunii menționate, au depistat un conducător auto care prezenta halenă
alcoolică. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.3
mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru a nu se lua măsurile legale ce se impuneau, șoferul a oferit agenților de poliție suma de 200 de euro, sumă refuzată categoric de aceștia. Aspectele prezentate au fost înregistrate de body-cam-ul din dotarea polițiștilor.
Astfel, lucrătorii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție –
Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au procedat la constatarea infracțiunii
flagrante.
Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea
măsurilor legale ce se impun.
SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE MUREȘ