Cei trei bărbaţi care ar fi jefuit-o pe Mioara Roman au fost prinşi de poliţişti pe teritoriul judeţului Mureş, aceştia, alături de şoferul maşinii în care se aflau, au fost duşi la audieri, oamenii legii urmând să decidă ce măsuri se impun în cazul lor.
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti au afirmat, pentru MEDIAFAX, că cei patru bărbaţi sunt audiaţi, la ora transmiterii acestei ştiri, la Secţia 1 de Poliţie din Capitală. În faţa poliţiştilor sunt acum cei trei presupuşi hoţi care ar fi intrat în casa Mioarei Român, dar şi şoferul maşinii cu care au fugit din faţa locuinţei acesteia.
Cele patru persoane au fost prinse în judeţul Mureş.
Conform sursei citate, bărbaţii au furat din casa Mioarei Roman suma de 1.000 de lei, un parfum şi câteva bijuterii.
Mioara Roman a fost jefuită, duminică, de trei bărbaţi care au abordat-o oferindu-se să-i repare un burlan de scurgere stricat contra sumei de 50 lei. Ulterior, au cerut o sumă mai mare, femeia nefiind de acord. După o perioadă de negocieri, cei trei au părăsit locuinţa, însă au sustras mai multe bunuri.
„După ce au fixat acel burlan, au cerut altă sumă, cu mult mai mare. Persoana nu a fost de acord şi au urmat anumite negocieri. Persoanele au părăsit locuinţa după ce au primit o sumă de bani, dar au sustras şi câteva bunuri. A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi a fost audiată persoana vătămată”, potrivit Poliţiei Capitalei.
Mioara Roman a sesizat Secţia 1, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt, încercând identificarea bărbaţilor şi recuperarea bunurilor.
Mediafax