În contextul războiului din Ucraina, din primăvara anului 2022 s-a stabilit ca, persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat, să poată beneficia de decontarea de la stat a sumei de 50 de lei/zi/persoană pentru cazarea acestora și a sumei de 20 de lei/zi/persoană pentru asigurarea hranei refugiaților.
Regulile stabilite acum aproape un an s-au schimbat recent, prin OUG nr. 22/2023, astfel încât, de la 1 mai, cei ce vor primi banii pentru cazare și hrană vor fi chiar refugiații din Ucraina, nu gazdele lor, cum era până acum.
Astfel, după cum scrie în document: „Persoanele fizice care au găzduit, până la data de 30 aprilie 2023, cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea în valoare de 20 lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare dacă depun cereri în acest sens„, respectând mecanismul de decontare din HG nr. 336/2022.
Cererile pentru decontarea sumelor amintite mai sus trebuie depuse până, cel mai târziu, pe 13 mai 2023. Formularele tipizate (PDF/editabile) pot fi descărcate de pe site-ul Primăriei Municipiului Târgu Mureș www.tirgumures.ro, Secțiunea Servicii online – Acte necesare și formulare tipizate – Decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea refugiaților Ucraina sau accesând link-ul
Amintim faptul că, printr-un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică, autoritățile centrale vor să stabilească atât condițiile pe care vor trebui să le îndeplinească refugiații pentru a primi, de la 1 mai, ajutorul pentru cazare și cel pentru hrană, cât și valoarea acestora.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș