Personalul medico-sanitar de la Secţia Clinică de Hematologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a fost trimis în izolare la domiciliu, luni, după ce o asistentă medicală care s-a prezentat la serviciu în tura de dimineaţă a acuzat probleme respiratorii.
„La Secţia Clinică de Hematologie au rămas voluntar un medic primar hematolog, două asistente medicale şi o infirmieră, dat fiind faptul că există persoane internate. Asistenta cu probleme respiratorii a fost îndemnată să ia legătura cu medicul de familie şi să se prezinte pentru recoltarea de probe pentru testul COVD-19. Până vor veni rezultatele probelor, personalul va rămâne în izolare la domiciliu. Unii sunt revoltaţi de ce luăm astfel de măsuri, fiindcă avem deja izolaţi la domiciliu 102 membri ai personalului medico-sanitar de la ATI şi Medicală I, însă totul este pentru siguranţa personalului medical. Mai bine să luăm acum astfel de măsuri considerate severe, decât să ne trezim cu îmbolnăviri”, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul SCJU Târgu Mureş, dr. Claudiu Puiac.
Secţia Clinică Hematologie a SCJU Târgu Mureş dispune de 20 paturi în cinci saloane, iar Compartimentul Transplant Medular are opt paturi în boxe sterile cu aer de flux laminar şi în saloane.
În cadrul secţiei sunt internaţi bolnavi din toate judeţele ţării, numărul acestora fiind în continuă creştere, anual aici fiind înregistrate peste 800 de spitalizări de zi, peste 1.200 de spitalizări continue, peste 100 de recoltări de celule stem, respectiv 70 de transplanturi inclusiv de la donatori neînrudiţi.
Numărul personalului medico-sanitar de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş intrat în autoizolare în urma contactului cu o serie de persoane infectate cu noul coronavirus se ridica la 102 persoane, înainte de cazul suspect de la Secţia Clinică de Hematologie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, Damian Samoilă, primii 51 de angajaţi au SCJU Târgu Mureş au intrat în autoizolare după ce s-a aflat că un tânăr de 34 de ani, care a decedat în spital, a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19, iar al doilea lot de 51 de persoane a intrat în izolare începând de duminică, după ce o asistentă medicală a fost testată pozitiv.
În judeţul Mureş, până luni au fost confirmate 56 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, iar 174 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecţie cu noul coronavirus.
În judeţ se mai înregistrează 9.682 persoane autoizolate la domiciliu şi 562 persoane aflate în spaţiile de carantină. AGERPRES