La nivelul județului Mureș, au fost depuse un număr de 1.379 de contestații în urma afișării rezultatelor la examenul de Bacalaureat, cele mai multe fiind cele la proba de limba și literatura română, în număr de 590, urmate de cele la proba obligatorie – 406, cele la proba la alegere – 334 și respectiv cele la limba maternă – 49.
Președintele comisiei județene de Bacalaureat, inspectorul școlar general adjunct Sabin Pășcan, a declarat că reevaluarea lucrărilor pentru care s-au depus contestații este în curs, acestea fiind trimise la un centru regional, iar rezultatele finale urmează să fie afișate sâmbătă. Potrivit acestuia, se admit toate contestațiile unde se constată diferențe – în sus sau în jos – de către comisia care reevaluează lucrările, neexistând un minim în acest sens, însă, dacă aceasta dă o notă diferită cu mai mult de 1,5 puncte față de comisia inițială, lucrările se trimit la o a treia comisie de profesori evaluatori.
În 26 iulie, între orele 11-14, la sala 200 de la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, candidații care doresc pot să-și vizualizeze lucrările susținute în cadrul examenului de Bacalaureat, procedura prevăzând că, dacă doresc acest lucru, trebuie să depună în prealabil o cerere la conducerea unității de învățământ care a fost centru de examen. Potrivit lui Pășcan, candidații pot veni însoțiți, dar nu au voie să aibă asupra lor niciun fel de material, ei având posibilitatea să-și vizualizeze lucrarea, așa cum au redactat-o, și nota – eventual și cea stabilită de comisia de contestație. Pe lucrare nu apar niciun fel de însemnări de la comisia de corectare sau reevaluare, iar numele profesorilor corectori sunt secretizate, a precizat acesta. Procedura prevede că, după vizualizarea lucrării, fiecare candidat va da o declarație că a făcut acest lucru.
Probele scrise ale examenul de Bacalaureat au debutat luni, 1 iulie, cu proba la Limba și literatură română, marți a fost programată cea de Limbă și literatură maternă, pe data de 3 iulie – proba obligatorie a profilului, iar în 4 iulie elevii au susținut proba la alegere a profilului și a specializării. Înainte de contestații, procentul de promovabilitate la nivel de județ este de 60,86%.