Peste o sută de mii de credincioşi din toată lumea au participat sâmbătă, pe muntele Şumuleul Mic, de lângă Miercurea Ciuc, la marele pelerinaj de Rusaliile catolice, considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est.
Unii pelerini au ajuns de vineri seara la catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc şi au petrecut în lăcaşul de cult o noapte de veghe şi rugăciune. Alte grupuri de credincioşi s-au îndreptat sâmbătă dimineața spre muntele Şumuleul Mic acolo unde, de la un altar în aer liber, a fost oficiată Sfânta Liturghie.
Unii dintre pelerini au venit pe jos de la distanţe foarte mari, de sute de kilometri şi au că nu simt oboseala şi durerea pentru că Fecioara Maria le este mereu alături.
3.500 de pelerini din Ungaria
La fel ca în anii trecuţi, aproximativ 3.500 de pelerini din Ungaria au fost aduşi la Miercurea Ciuc cu trei trenuri turistice. Grupurile de credincioşi au purtat în mâini steaguri religioase, împodobite cu crenguţe verzi şi au cântat imnuri religioase.
Conform tradiţiei, ei s-au oprit mai întâi la Catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc şi s-au rugat la statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în centrul acestui pelerinaj, după care pornesc spre locul oficierii slujbei. Unii dintre credincioşi nu au mers pe traseul obişnuit ci au urcat pe un deal abrupt, denumit „Drumul Crucii”, aflat la câteva sute de metri de catedrală şi pe care se află 14 cruci ce simbolizează locurile de oprire ale lui Iisus pe Golgota.
Programul
Potrivit programului, în jurul orei 10:30, a fost scos din biserică Laborumul, steagul sfânt al Şumuleului, care a fost purtat de Böjte Csongor şi Süket Hunor, elevi merituoşi ai Liceului Teologic Romano-Catolic „Segítõ Mária” din Miercurea Ciuc, iar întreaga procesiune a pornit spre altarul în aer liber de pe muntele Şumuleu.
Sfânta Liturghie a început la ora 12:30 şi a fost oficiată de arhiepiscopul catolic de Alba Iulia, IPS dr Jakubinyi Gyorgy, iar singurul invitat a fost oratorul pelerinajului, preotul decan de Mureş şi Târnave, Olah Denes. Reprezentanţii Ordinului Franciscanilor au spus că toţi ceilalţi participanţi, indiferent de funcţiile lor, au fost simpli pelerini.
La pelerinaj a luat parte şi preşedintele Ungariei, Janos Ader, alături de soţia sa, dar şi ministrul Apărării din Ungaria, Hende Csaba.
Peste 500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri au asigurat ordinea. De asemenea, au fost organizate organizate cinci puncte de asistenţă medicală de urgenţă, care au fost deservite de peste 20 de ambulanţe şi mai mult de o sută de membri ai personalului medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Crucea Roşie Harghita şi Serviciul Judeţean de Salvamont.
Tradiție de peste 4 secole
Pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc are o tradiţie de peste patru secole. În 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Aceştia, adunaţi la Şumuleu, sub conducerea preotului Istvan din Joseni, au pornit să înfrunte armata principelui. În acest timp, cei rămaşi la biserică – bătrânii, femeile şi copiii – s-au rugat la statuia Fecioarei Maria ca să-i ajute să-şi apere credinţa.
După respingerea atacului, împodobindu-şi steagurile cu crengi de mesteacăn, bărbaţii s-au întors la Şumuleu şi, împreună cu ceilalţi, s-au rugat Domnului şi Sfintei Fecioare, exprimându-şi astfel recunoştinţa pentru obţinerea victoriei.
În memoria acestui eveniment istoric, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu-Ciuc, se roagă la statuia făcătoare de minuni, înconjoară în procesiune dealul Şumuleul Mic, iar la coborâre îşi împodobesc steagurile cu crengi de mesteacăn. De câţiva ani, reprezentanţii Ordinului Franciscanilor, dar şi autorităţile fac demersuri pentru includerea pelerinajului de la Şumuleu Ciuc pe lista patrimoniului UNESCO.
Peste 100.000 de credincioşi, la Şumuleu Ciuc
Category: Stirile Punctul