Mobilizare impresionantă pentru un dascăl în vârstă de 51 de ani din Reghin care are nevoie urgent de sânge pentru a intra în sala de operație.
Peste 100 de persoane s-au adunat în sala de ședințe a primăriei, care s-a transformat pentru o zi în centru de donare.
Medicii atrag atenția că rezervele de sânge încep să scadă, iar cazurile urgente au nevoie de sprijin din partea comunităților.
Sala de conferințe din primăria Reghin a fost dotată cu paturi speciale și cu materialele sanitare. Iar la primele ore ale dimineții, zeci de oameni au răspuns apelului făcut de familia profesorului aflat în suferință.
Bărbatul a ajuns recent la spital cu dureri de spate, iar medicii au descoperit că trebuie să-i îndepărteze un rinichi. Operația este însă foarte complexă și pacientul are nevoie de rezerve de sânge.
Dan Fărcaș, organizator: „Este internat la urologie, ceea ce a și mobilizat foarte multă lume.”
Oamenii s-au bucurat că au putut dona fără să mai facă un drum de 30 de kilometri până la Târgu Mureș.
Printre donatori s-a numărat și o asistentă medicală care a donat sânge de 130 de ori. Practic prin gestul ei a salvat sute de de vieți.
Medicii spun că numărul donatorilor a scăzut în toată țara, iar spitalele au mereu nevoie de rezerve de sânge.
Vezi video pe stirileprotv.ro