Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Mureș informează că a finalizat autorizarea la plată a cererilor pentru acordarea ajutorului excepţional destinat producătorilor de lapte, în conformitate cu Hotărârea nr.211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
Astfel, la nivelul judetului Mureș, au fost autorizate la plată un număr de 1166 cereri pentru un efectiv de 5308 animale, cuantumul ajutorului pentru fiecare animal fiind de 227,90 Euro, echivalent a 1016 lei.
Aceste date situează județul Mureș pe poziția a doua la nivel național atât în ceea ce privește numărul de cereri autorizate, numărul de animale determinate la plată, cât și în privința sumelor care vor fi alocate județului Mureș, ceea ce confirmă din nou specificul local si preocupările fermierilor în ceea ce privește creșterea vacilor de lapte.
Suma alocată României pentru acest tip de ajutor excepțional este de 10.896.083 euro, echivalent a 48.569.289,97 lei, contribuția la acesta sumă a Uniunii Europene și a Guvernului României fiind egală.
Plățile pentru ajutorul excepțional destinat producătorilor de lapte se efectuează până la data de 30 septembrie 2017.
Foto: Agrari.ro