În urma unui control efectuat de Oficiul Județean de Zootehnie (OJZ) Mureș la fermele din județ care au solicitat subvenții la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), peste 130 de oi și capre au ieșit lipsă la numărătoare în ferma care aparține familiei unui fost șef al Postului de Poliție din comuna Eremitu.
”E un fermier care are și sector vegetal și zootehnic, a fost selectat la control pe zootehnie. Colegii noștri de la Oficiul Județean de Zootehnie Mureș au finalizat controalele la toate fermele din județ, implicit și această fermă din Eremitu. Inițial în declarația aferentă anului 2017 fermierul a avut declarate 364 de ovine și caprine, din care 286 de oi și 78 de capre. Urmare a controlului efectuat de OJZ Mureș s-au identificat în teren 206 oi și 20 de capre, deci aproximativ o treime din numărul de animale declarate nu s-a găsit la control (138 de animale). La acest moment, colegii de la OJZ Mureș introduc datele, raportul de control va merge pe flux va ajunge în baza de date a APIA”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Ovidiu Săvâșcă, șeful APIA Mureș.
Potrivit acestuia, în funcție de procentul de supradeclarare care va fi stabilit de sistemul informatic, se vor aplica penalizări.
”Dacă sunt peste 20% neconformități, pentru anul în curs este exclus de la plată. Dacă se depășeste 50%, fermierul va primi și sancțiuni pe următorii trei ani. Dacă vor fi elemente care privesc suspiciunea de fraudă, în urma analizei finale vom vedea dacă se impun și alte măsuri, cum ar fi înaintarea dosarului către organele competente”, a spus Ovidiu Săvâșcă.
Șeful APIA Mureș a precizat că, indiferent de motivele invocate, fermierii au obligația ca timp de 100 de zile de la data depunerii cererii de plată să mențină în exploatație animalele.
El a mai spus că au fost cazuri în acest an când s-au raportat numeroase animale (vite, oi și capre) ucise de urs în special, pentru care s-au prezentat dovezi, însă nicăieri nu s-a constatat un caz asemănător celui din Eremitu.
Ferma din Eremitu aparține fostului șef al Postului de Poliție din localitate, pus la dispoziție de către conducerea IPJ Mureș, în urma anchetării acestuia într-un dosar de corupție în legătură directă cu infracțiuni la regimul silvic și evaziune fiscală, instrumentat de Direcția Generală Anticorupție (DGA) — Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
AGERPRES