O pensionară a Cooperativei Agricole de Producţie (CAP) din Sânpetru de Câmpie, Olimpia Suceachi, în vârstă de 78 de ani, care are patru clase, deţine o bibliotecă cu peste 150 de volume de carte, pe care le-a citit, începând cu romanele poliţiste semnate de Agatha Christie şi terminând cu Lev Tolstoi şi Feodor Dostoievschi.
De Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor şi Ziua Bibliotecarului din România, aflăm că Olimpia Suceachi, cunoscută în sat drept Piuţa lui Gobi, s-a născut în data de 1 aprilie 1946, a urmat patru clase elementare la Şcoala din Dâmbu, s-a căsătorit la aproape 18 ani şi apoi a lucrat în CAP peste 35 de ani.
Tanti Olimpia este o cititoare asiduă iar la vârsta de 78 de ani citeşte fără ochelari, este extrem de vorbăreaţă şi amuzantă şi spune că, după ce a citit cărţile poliţiste scrise de Agatha Christie, a devenit mult mai atentă la gesturile suspecte ale celor din jur. Chiar a reuşit să surprindă în flagrant, într-o farmacie, un individ care i-a furat portofelul unei femei mai în vârstă.
Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES
Îmi place să citesc de când mă ştiu. Am citit romane de dragoste, Anna Karenina, Regina Margot, Colierul Reginei, am citit cărţi poliţiste. Dacă v-aş spune ce mi s-a întâmplat cu cărţile poliţiste… Mi-am rupt mâna într-o iarnă şi o trebuit să mă duc la Târgu Mureş să-mi pun mâna în ghips. M-am dus cu o vecină. Am stat în farmacia mare şi am văzut acolo, cât stăteam la rând, cu vreo opt persoane, că după o domniţă bătrână era un bătrânel, dar la îmbrăcăminte nu se potriveau ca se fie pereche. Şi mi-am fixat ochii pe ei de când au venit şi s-au dus la casă. De ce merge ăla după bunicuţa? Şi numai îl văd că îi bagă mâna în geantă la bunicuţa, să-i ia banii. Şi atunci ce să zic? Zic ‘doamnă, vă ia banii!’. Şi atunci doamna de la casă o sărit şi i-a luat banii. Doamnele de la farmacie m-au întrebat: ‘dar, tanti, cum ai observat?’. Zic: ‘să vă spun drept că am citit şi cărţi poliţiste’. Citind, înveţi foarte multe. Şi l-o prins şi a plâns bunicuţa, săraca, şi mi-a zis că ‘n-am avut numai ăştia 8 lei’. Şi atunci m-am bucurat”, a povestit Olimpia Suceachi.
Tanti Olimpia a avut trei copii, dintre care doi trăiesc, unul lucrează în contabilitate şi unul este operator la Bosch, şi a citit mult pentru a-şi abate gândurile de la moartea unui fiu de-al ei.
Femeia s-a pensionat înainte de anul 2000 şi primele cărţi citite le-a cumpărat de la librăria din Sărmaşu. Apoi cunoscuţii au început să îi dăruiască tot felul de volume, cunoscându-i pasiunea.
„Trăiam cele scrise, dramele. Stăteam noaptea la lampă şi citeam şi plângeam de necazul din ‘Coliba unchiului Tom’ sau la Anna Karenina”, spune tanti Olimpia.
Ea a mai spus că avea prietene cu care mergea la lucru la CAP, dar că nu a putut să le convingă să citească. AGERPRES