Peste 1500 de studenți la medicină cer clarificări urgente pentru examenul de rezidențiat 2026
Peste 1.500 de absolvenți de Medicină au semnat o petiție prin care solicită autorităților să stabilească, până pe 22 noiembrie 2025, bibliografia și modalitatea de susținere a examenului de Rezidențiat din 2026. Studenții acuză lipsa totală de comunicare oficială și cer predictibilitate pentru un examen crucial în cariera lor.
Studenții care vor absolvi programele de studii de Medicină în 2026, alături de candidații din promoțiile anterioare, se află într-o stare de incertitudine totală cu privire la examenul de Rezidențiat. Petiția lansată pe platforma Declic subliniază două probleme majore:
1. Bibliografia neclară
Există zvonuri conform cărora Editura Hipocrate, care a publicat setul de cărți valabil din 2021 pentru examenul de Rezidențiat, ar fi început o campanie de „dumping” al acestor volume, semn că ar urma publicarea unui nou set de bibliografie. Cu toate acestea, nu există nicio comunicare oficială din partea niciunei părți implicate – nici de la Ministerul Sănătății, nici de la Ministerul Educației, nici de la universitățile de medicină.
2. Modalitatea de examinare incertă
Ordonanța Guvernului nr. 44/2024 prevede posibilitatea ca examenul de Rezidențiat pentru domeniul Medicină să fie organizat pe 4 subdomenii, începând cu sesiunea din 2026. Această schimbare ar însemna o modificare fundamentală a modului de pregătire și susținere a examenului.
Proiect de lege blocat de un an în Parlament
În urma protestelor studenților, proiectul de lege pentru aprobarea OG 44/2024 a fost modificat și cuprinde eliminarea organizării examenului pe subdomenii și extinderea termenului minim de anunțare a tematicii de la 6 la 12 luni.
Proiectul a trecut de Senat și a ajuns în octombrie 2024 la Camera Deputaților. Cele două comisii cu rol de raportare, Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru muncă și protecție socială, aveau termen de adoptare a rapoartelor pe 5 noiembrie 2024.
La aproape un an distanță, până la data redactării petiției (30 septembrie 2025), niciuna dintre comisii nu a adoptat un raport cu privire la acel proiect de lege.
Ce solicită studenții
Semnatarii petiției cer ca, până pe 22 noiembrie 2025, să se stabilească oficial, prin acte normative:
- Bibliografia pentru examenul de Rezidențiat, domeniul Medicină, sesiunea din trimestrul IV 2026
- Modalitatea de susținere a examenului: cu subiecte și bibliografie unice pentru întreg domeniul SAU cu subiecte și bibliografii specifice fiecărui subdomeniu din cele 4
„Nu vrem să fim puși în situația în care, în aprilie 2026, să fim informați că vom avea o nouă bibliografie și că vom susține examenul pe 4 subdomenii. Cerem predictibilitate!”, se arată în petiție. Studenții subliniază că, deși termenul minim actual impus de lege este de 6 luni, aceasta nu înseamnă că trebuie să afle cu doar jumătate de an înainte despre schimbări majore ale examenului. „Predictibilitatea este absolut necesară pentru ca toți candidații la examen să aibă șanse maxime, indiferent dacă se descurcă sau nu să învețe rapid!”, mai arată arată petiția. Ea a fost adresată rectorilor universităților membre ale Alianței G6 – UMF, Ministrului Sănătății Alexandru Rogobete, Ministrului Educației și Cercetării Daniel David și Președintelui Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților Alexandru Rafila.
Petiția poate fi semnată pe platforma Campania Mea – Declic
