Şeful centrului operaţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, comisar şef de poliţie Mihai Dobre, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în primele opt luni ale acestui an au fost montate 43 de dispozitive electronice de monitorizare a celor împotriva cărora au fost emise ordine de protecţie, fiind generate 36 de alerte, în cinci cazuri fiind dictate măsuri preventive.
„Judeţul Mureş este unul dintre cele trei judeţe din România în care este implementat proiectul pilot de implementare a Sistemului Informativ de Monitorizare Electronică. Dispozitivele electronice montate în cazurile în care sunt emise ordine de protecţie împotriva presupuşilor făptuitori a victimelor violenţei domestice ajută poliţiştii la prevenirea faptelor grave în acest domeniu. 43 de astfel de dispozitive au fost montate primele 8 luni ale anului 2023. Au fost generate 36 de alerte care au necesitat intervenţia efectivelor de poliţie. Astfel, în urma activităţilor din teren au fost constate 6 infracţiuni şi au fost dispuse 5 măsuri preventive faţă de 5 persoane care au încălcat normele legale”, a declarat comisar şef de poliţie Mihai Dobre.
Începând din 1 octombrie 2022, au fost montate 56 de dispozitive care au generat 109 alerte, în urma acestora fiind constatate 15 infracţiuni şi au fost dispuse 8 măsuri preventive.
Montarea acestor dispozitive a început în data de 1 octombrie 2022, când inspectoratul de poliţie din Mureş, alături de cele din judeţele Vrancea, Iaşi şi din municipiul Bucureşti au intrat în prima etapă a proiectului pilot privind implementarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME).
Potrivit IPJ Mureş, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2023, din totalul celor 175 de ordine de protecţie au fost montate de 43 dispozitive, dintre care 25 pentru ordine de protecţie provizorii şi 18 pentru ordine de protecţie.
Şeful serviciului de ordine publică al IPJ Mureş, comisar şef de poliţie Mihai Fărcaş, a susţinut că statisticile referitoare la violenţa domestică înregistrate pe raza judeţului Mureş în primele 8 luni ale anului 2023 indică o scădere a acestor fapte.
„Au fost înregistrate 582 de dosare penale de violenţă domestică, cu 61 de fapte mai puţine faţă de aceeaşi perioadă similară a anului trecut. De asemenea, în perioada de referinţă, numărul dosarelor penale soluţionate a crescut de la 394 la 463 (…) Poliţiştii au emis în această perioadă 175 de ordine de protecţie provizorii, cu 97 mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut. Dintre cele 175 de ordine de protecţie, 169 au fost confirmate de către procuror. În cazul a 81 de ordine de protecţie provizorii, instanţa de judecată a emis la rândul său ordine de protecţie împotriva presupuşilor autori a infracţiunilor de violenţă domestică”, a arătat comisar şef de poliţie Mihai Fărcaş.
În 31 de cazuri instanţele de judecată au dispus măsura reţinerii, din care 22 de cazuri de reţinere pentru încălcarea ordinelor de protecţie şi 9 pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie, trei persoane fiind arestate preventiv, două pentru încălcarea ordinului de protecţie, respectiv o persoană pentru violenţă domestică. AGERPRES