Un număr de 316 elevi, din totalul celor 4.277 înscriși la proba de limba și literatura română în județul Mureș, au absentat la această primă probă din cadrul examenului de Evaluare Națională care a debutat marți. Potrivit inspectorului școlar general al județului Mureș, Ioan Macarie, la prima probă s-au înregstrat 3.961 de elevi prezenți și 316 absenți, totalul celor înscriși fiind de 4.277.
La nivel național, la examenul de Evaluare Națională sunt înscriși peste 150.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Examenul a debutat marți cu proba scrisă la Limba şi literatura română, joi, 20 iunie, urmează a se desfăşua proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba şi literatura maternă, precizează Ministerul Educației Naționale, printr-un comunicat de presă. Potrivit aceleiași surse, primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12 în centrele de examen, contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14-20, iar rezultatele finale ale examenului de evaluare vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
Ministerul Educaţiei Naţionale a pus la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale, număr disponibil în perioada 18-20 iunie, între orele 8-16, iar vineri, 21 iunie, între orele 8-14.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. În baza notei obţinute la evaluarea naţională, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial, mai relevă sursa citată.