Peste 300 de elevi şi studenţi din Târgu Mureş s-au prins, marţi, într-o fundă umană ca simbol al solidarităţii cu persoanele infectate cu HIV/SIDA, în cadrul unei acţiuni organizate de Fundaţia ‘Alături de Voi’ (ADV), în parteneriat cu Asociaţia ‘Benone’, Asociaţia ‘Prokarma’ şi Crucea Roşie Mureş, de Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA.
‘Vrem să atragem atenţia asupra faptului că infecţia cu HIV este o problemă reală a comunităţii. Considerăm că este important să sensibilizăm şi să informăm comunitatea şi să lucrăm la programe de prevenţie în licee. Tinerii informaţi sunt mult mai toleranţi, pentru că informaţia înseamnă, în primul rând, acceptare şi toleranţă. În al doilea rând, înseamnă că ei ştiu că se poate întâmpla oricui. Mulţi trăiesc cu iluzia că ‘mie nu mi se poate întâmpla’. Din păcate, impresia mea este că, deşi tinerii sunt informaţi, ei nu se protejează. Acesta este motivul pentru care am început să punem accent pe prevenţie în licee şi pe parcursul lunii decembrie campania va continua în licee sub sloganul ‘Tineri pentru tineri’. Vor fi întâlniri între tinerii voluntari şi tinerii din licee, pentru că am observat că informaţia pe care o transmit tinerii către tineri este mult mai uşor acceptată’, a declarat presei Maria Vereş, preşedinta Asociaţiei de Părinţi cu Copii Seropozitivi ‘Benone’ din Târgu Mureş.
Directorul interimar al Fundaţiei ‘Alături de Voi’ (ADV), centrul Mureş, Simona Butu, a arătat că evenimentul de marţi a avut două componente, una de prevenire a transmiterii infecţiei cu HIV, iar a doua componentă, de realizare a fundei umane în semn de solidaritate cu persoanele seropozitive, urmată de un marş în memoria victimelor SIDA.
‘La nivel naţional, din anul 1985 până în iunie 2016, s-au înregistrat peste 21.000 de persoane infectate cu HIV/SIDA. În prezent, în viaţă avem 14.072 de persoane. La nivelul ţării noastre, în anul 2016, s-au înregistrat 296 cazuri noi de HIV/SIDA şi 72 decese până în luna iunie. La nivelul judeţului Mureş în ultimul an s-au infectat 7 persoane, dintre care una pe calea drogurilor, principale căi de transmitere fiind pe cale sexuală şi prin intermediul drogurilor’, a declarat Simona Butu.
La acţiunea ‘Funda Umană’ au participat elevi de la Şcoala Gimnazială ‘Liviu Rebreanu’ şi Liceul Vocaţional Pedagogic ‘Mihai Eminescu’ şi reprezentanţi ai Ligii Studenţilor din Târgu Mureş.
AGERPRES