34 de pompieri mureșeni, conduși de colonelul Cristian Buhăianu, prim-adjunct al inspectorului-șef al ISU Mureș, alături de 4 medici și 4 asistenți din cadrul UPU SMURD Mureș , au asigurat summit-ul de la Sibiu, unde au fost prezenți din 5 mai, la ora 14. Aceștia au revenit vineri la bază, colonelul Buhăianu declarând pentru Punctul și Radio Son că Mureșul a asigurat un număr mare de forțe, având în vedere că este centru regional, unele dintre mașinile de intervenție cu care s-au deplasat – autospeciala de intervenție la dezastre și calamități, punctul de comandă mobil și autospeciala CBRN (de detecție și intervenție în caz de substanțe chimice, bacteriologice, radiații și substanțe nucleare) – fiind unice pe regiune. La acestea din urmă, și echipajele au fost unice, astfel că dispozitivele au fost desfășurate de dimineața de la ora 6 până după concertul de la închidere a evenimentului, adică ora 12 noaptea.
”A fost impresionant, datorită numărului de forțe de ordine și siguranță publică și alte structuri care au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul summit-ului. Din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș, au fost deplasate 2 autospeciale de serviciu, un punct de comandă mobil, o autospecială de intervenție la dezastre și calamități, o autospecială CBRN, una de lucru cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o ambulanță B2 și o ambulanță de terapie intensivă, respectiv un microbuz pentru transport personal. Suntem județ limitrof, dar nu din toate județele limitrofe a venit un număr atât de mare de forțe ca din cadrul ISU Mureș”, a declarat Buhăianu.
Acesta a precizat că forțele de ordine au fost împărțite pe zone, iar intervențiile au fost pe zone. În general, a fost vorba de intervenții de acordare de prim-ajutor medical pe perioada summit-ului, existând o singură intervenție de stingere a unui incendiu, dar la care pompierii mureșeni nu au participat. Totul s-a desfășurat corespunzâtor, fără niciun fel de probleme deosebite, a spus Buhăianu, pecizând că aceasta a fost cea mai complexă intervenție la care s-a participat în acest an.
”Cred că această misiune a fost importantă nu doar pentru noi, ci pentru toate forțele și mijloacele participante și pentru întreaga Românie. Și pregătirea a fost din timp, și acum o lună de zile anumite autospeciale, tehnică, personal, s-au deplasat în recunoaștere în obiective, la locul de desfășurare a summit-ului și s-au făcut tot felul de ședințe premergătoare”, a mai arătat Buhăianu.