Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a organizat, în weekendul trecut, o amplă acţiune pe linie rutieră, fiind constatate 11 infracţiuni şi peste 400 de contravenţii.
În perioada 26-28 mai a.c., poliţiştii de la rutieră au acţionat pe drumurile publice din judeţul Mureş, prin verificarea conducătorilor auto pentru identificarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a celor care depăşesc limitele legale de viteză.
Activităţile, care au avut drept scop salvarea de vieți omenești, au condus la constatarea a 11 infracţiuni şi aplicarea a 422 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor legale ce reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice.
Astfel, pentru depăşirea limitei legale de viteză, au fost aplicate 236 de sancţiuni iar 8 conducători auto au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului.
Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 37 de permise de conducere, dintre care 8 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce se află sub influența băuturilor alcoolice şi 3 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.
Pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare.
Exemplu semnificativ:
La data de 26 mai 2017, un bărbat, din Tg. Mureş, a condus un microbuz, pe strada Voinicenilor, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional şi permisul de conducere i-a fost reţinut.