Muzeul de Istorie din Turda în colaborare cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș au inaugurat, marți, expoziția itinerantă ‘De la Potaissa la Turda. Abordări contemporane în arheologia urbană’, prima itinerare a acesteia fiind University Forum UMFST.
‘Expoziția reunește aici 417 piese, deoarece avem un tezaur monetar bogat medieval. Este rezultatul a 10 ani. Am zis că mergem pe o decadă de descoperiri arheologice din zona Potaissa și am încercat să promovăm și să valorificăm corect, să punem într-o lumină bună fiecare piesă pentru public, pentru publicul științific, dar și pentru publicul larg, printr-un conținut accesibil, plăcut și ușor de digerat. Chiar dacă este probabil un conținut mai bogat, mai elaborat pe panouri sau în etichete, este mai mai simplificat (…). Mi-am dorit, din punct de vedere al conceptului, să fie ceva mare, adică să umple sala, deoarece suntem într-o clădire istorică, de o altă înălțime față de sediile contemporane, să zic așa. Să fie o expoziție mare, pe măsura descoperirilor, dar și o expoziție care să poată să fie itinerată și adaptată unor spații, pentru că nu știm niciodată în ce spații ajunge. Și într-adevăr a fost o provocare, recunosc, a fost o provocare să ne adaptăm aici, pentru că volumul încăperii a fost destul de diferit față de ce am avut noi, dar cred că am reușit să păstrăm esența expoziției și a circuitului de vizitare’, a declarat reprezentanta Muzeului de Istorie din Turda, Brândușa Bungărdean.
Expoziția găzduită de UMFST Târgu Mureș este rezultatul unui proiect început anul trecut și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
‘Am aplicat inițial pe aria patrimoniului cultural material, deoarece aveam un bogat patrimoniu care stătea nevalorificat. Doi dintre colegii mei, Paul și Horațiu, au lucrat la partea de conținut și design, la tot ce înseamnă expoziție (…). Am intrat și în partea digitală, deoarece accesibilizarea patrimoniului către public, nu doar din Turda, este foarte utilă în perioada contemporană’, a mai spus Brândușa Bungărdean.

Muzeograful Paul Chiorean, cercetător arheolog la Muzeul de Istorie Turda, a arătat că patrimoniul Turda este reprezentativ pentru zona Transilvaniei.
‘Acest lucru special poate fi observat și din înscrierea pe lista patrimoniului UNESCO în 2024 a castrului legionar. Totodată, ne-am dorit să ne delimităm de elementul militar foarte prezent în trecut, pentru că orașul și așezarea civilă nu sunt foarte bine cunoscute. Vreau să pun accentul pe toate tipurile de cercetări realizate, care au îmbogățit patrimoniul cultural mobil al orașului. Cercetările sistematice, dar și cele preventive derulate în centrul actual al orașului Turda au implicat studenți din cadrul universității, iar acum pot să vadă roadele muncii lor’, a spus arheologul.
Pe lângă artefactele reprezentative, expoziția include și o broșură în care sunt prezentate edificii descoperite prin cercetările recente.
Expoziția de la Târgu Mureș poate fi vizitată în perioada 30 aprilie-14 iunie 2025, pe baza unei programări prealabile la adresa de e-mail: expoturda@umfst.ro.
Ghidajele vor fi făcute de studenții programului de studii Istorie, masteranzii programului de studii Istorie și Turism Cultural, Facultatea de Științe și Litere ‘Petru Maior’, și cadrele didactice.

La vernisajul expoziției ‘De la Potaissa la Turda. Abordări contemporane în arheologia urbană’ a participat rectorul UMFST Târgu Mureș, profesor doctor Leonard Azamfirei, precum și profesor universitar Giordano Altarozzi, decanul Facultății de Științe și Litere din cadrul UMFST. AGERPRES