Potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în județul Mureș este de 469.584 persoane. În județul Mureș vor exista 571 de secții de votare la alegerile prezidențiale, turul I. De asemenea, vor fi distribuite 517.362 de buletine de vot, 2.855 de ștampile cu mențiunea “VOTAT” și 571 de ștampile de control.
Au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.
Alegătorul votează la una dintre următoarele secţii de votare:
• în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii;
• în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia;
• în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate;
• în cazul în care îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea;
• în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș