Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Sabin Păşcan, a declarat, marţi, că din cei peste 9.000 de angajaţi din învăţământul preuniversitar din, peste 5.000 sunt în grevă, ceea ce reprezintă în jur de 63%, majoritatea fiind cadre didactice.
„Ca şi procent, astăzi, 63% din personalul angajat în sistemul de învăţământ este în grevă, adică din peste 9.000 de angajaţi, peste 5.000 sunt în grevă, din care majoritatea sunt cadre didactice. Procentul rămâne în jurul acestei cifre în sensul în care, în fiecare zi, o parte din profesori ies din grevă şi alţii intră. În acest moment, în desfăşurare ar fi trebuit să fie evaluările naţionale de la clasa a VI-a, ele au fost amânate şi reprogramate pentru data de 12, respectiv 13 iunie. Începând din 29 mai până pe 7 iunie este perioada de înscriere a elevilor absolvenţi de clasa a XII-a şi a XIII-a la examenele de Bacalaureat şi trebuie să subliniez faptul că lumea a intrat în panică, dar e vorba de o perioadă, nu de o zi, ele se fac până pe 7 iunie, conform calendarului, perioada aceasta poate să suporte prelungiri în funcţie de evoluţia grevei”, a declarat presei şeful ISJ Mureş, Sabin Păşcan.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare va apărea un Ordin de Ministru care va modifica calendarul pentru evaluările pentru liceele tehnologice absolvenţii de clasa a XII-a pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 4.
„Sunt uşoare probleme legate de inspecţiile la clase la concursul de titularizare, ele au început de ieri şi trebuie să se finalizeze până la sfârşitul lunii iunie. În urma şedinţei de ieri cu inspectorii şcolari, am reorientat puţin lucrurile în sensul ca aceste inspecţii la clase să se desfăşoare în unităţile de învăţământ particular, pentru că ei nu sunt în grevă. Am luat legătura cu colegii mei de la Dr Lind, Şcoala Montesori şi Şcoala Omega pentru ca ei să primească atât candidaţii, cât şi profesorii evaluatori pentru a se putea susţine inspecţiile la clasă. Am găsit diferite formule pe plan local pentru a ne putea descurca şi a ieşi din aceste situaţii”, a mai spus inspectorul şcolar general Sabin Păşcan. AGERPRES