51.135 mureşeni au susţinut cu semnătura lor iniţiativa Minority Safepack. Cu toţii au contribuit acţiunea europeană pentru protecţia minorităților naţionale.
Peste 1,2 milioane de persoane au semnat iniţiativa cetăţenească europeană pentru protejarea minorităţilor naţionale, Minority SafePack, a anunţat, miercuri, într-o emisiune de pe postul public de ştiri M1, secretarul general al Uniunii Rákóczi, care a organizat colectarea semnăturilor în Ungaria.
Csongor Csáky a subliniat că scopul iniţiativei este de a
garanta ca anumite elemente ale protecţiei minorităţilor naţionale,
etnice şi lingvistice să devină parte a legislaţiei Uniunii
Europene.
A reamintit totodată faptul că a fost nevoie de colectarea a
cel puţin un milion de semnături în şapte state membre, în vederea
obligării Comisiei Europene (CE) de a aborda, pe fond, iniţiativa
legislativă.
Conform celor mai recente date, numai în Ungaria au existat 570
000 de persoane care şi-au exprimat susţinerea pentru iniţiativa
lansată de Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN),
respectiv, în zece dintre ţări a fost îndeplinită şi cota minimă
necesară.
Ţările din Bazinul Carpatic s-au aflat în frunte în susţinerea
iniţiativei, iar semnăturile au sosit din toate statele membre ale
UE, a adăugat acesta.
În prezent, la nivelul UE nu există un cadru legal care să
ofere garanţii adecvate pentru păstrarea identităţii lingvistice şi
culturale a comunităţilor etnice autohtone, a declarat Balázs
Tárnok, expert juridic al Uniunii Rákóczi, în cadrul emisiunii “180
de minute” de la postul maghiar de radio Kossuth. De aceea,
organizatorii au formulat o propunere de 9 puncte, dintre care unul
se referă la obligativitatea învăţământului în limba maternă.
Acesta a adăugat că, din cauza unui curent puternic care este
împotriva acestui scop, până acum, CE a trecut cu vederea
sugestiile făcute în acest sens. Cu toate acestea, având în vedere
cele peste 1,2 milioane de semnături de susţinere, există acum
şanse bune pentru ca CE să înceapă procesul legislativ.
Acest lucru este extrem de important, întrucât aproximativ 50
de milioane de cetăţeni ai UE aparţin unei minorităţi naţionale
autohtone, a spus juristul.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.