Echipajul de la punctul de lucru ISU din zona combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș deschis în 31 martie a avut până acum un număr de 643 de intervenții, din care peste jumătate în Târgu Mureș, care este urmat de Ungheni, Cristești și Vidrasău, potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, colonelul Călin Handrea. Acesta a precizat vineri, într-o conferință de presă susținută alături de reprezentanții combinatului că s-a dovedit deja eficiența și se așteaptă să primească și un echipaj de stingere.
”Am avut intervenții 643. Timpul mediu de răspuns în mediul urban a fost 8,46 de minute, iar în mediul rural – 11,57. A scăzut timpul de răspuns și a scăzut în mod special pentru zona pentru care a fost destinat acest punct de lucru, și anume Ungheni, Cristești, Cerghizel, zona înspre Iernut, intrarea pe autostradă, deci într-adevăr s-a dovedit a fi foarte eficient din această perspectivă. Intervențiile cele mai multe ale acestui punct de lucru au fost în Târgu Mureș – 378, Ungheni – 59, Cristești – 55 și Vidrasău – 21. Ne dorim acolo să avem și un echipaj de stingere, probabil va fi la începutul anului viitor sau, în cel mai optimist caz, la sfârșitul acestui an”, a declarat Handrea.
Potrivit acestuia, comparativ cu perioada similară din anul precedent, mașina de intervenție nu a înregistrat diferențe semnificative ca număr de intervenții, însă amplasarea echipajului la ieșirea din oraș a dus la scăderea timpului de răspuns în medie cu 2-3 minute, ”dar, dacă vorbim în timp real, cu 12-15 minute, pentru că deplasarea din centru până în zona aceea cam acolo era”.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al combinatului, Ovidiu Maior, a precizat că din aprilie și până acum nu a fost nicio intervenție ISU la combinatul Azomureș și speră să nici nu fie, arătând că, în momentul în care se va aproba alocarea echipajului de stingere, se va amenaja corespunzător platforma, ca obiectivul să fie complet.
Chestionat cu privire la faptul că echipajul ISU plecat la intervenție trebuie să aștepte la bariera CFR din zonă – întrucât nici măcar ambulanțele nu au voie să treacă atunci când semnalul e roșu, pentru că vine trenul – Handrea a spus că soluția ar fi un pasaj, dar deocamdată s-au făcut intervenții la direcția regională din Brașov, care a găsit o soluție pentru ca timpul de așteptare la barieră să fie de maxim 2 minute.
”Pentru un pasaj, ar trebui coborât destul de mult, din cât am înțeles pânza freatică e acolo relativ sus și ar însemna ca pasajul să fie în permanență cumva inundat. Acesta a fost răspunsul tehnic, dar se găsește probabil o soluție în viitor. În schimb, pentru reducerea timpului de răspuns la barieră, am făcut o adresă la direcția CFR Brașov și au reușit, nu știu exact modalitatea tehnică, dar se confirmă, s-a redus la 2 minute timpul de așteptare. Ceea ce e oricum rezonabil, având în vedere că din centru până la Azomureș noi făceam l5 minute, acum maxim așteptăm 2 minute acolo. Asta ar fi cea mai bună soluție – pasajul. O să vedem dacă reușim să facem, pentru că nu depinde de noi”, a precizat Handrea.
Referitor la deschiderea altor puncte de lucru, șeful ISU Mureș a spus că singurul care ar mai fi necesar pentru acoperirea optimă în teren a județului ar fi la Bălăușeri, însă deocamdată nu a reușit să obțină sprijinul primăriei în acest sens. (E.G.)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.