Situația actuală este inadmisibilă! Cunosc bine munții și pădurile județului Mureș pentru că sunt pasionat de vânătoare și am petrecut mult timp practicând acest sport. Având în spate ani de experiență pot spune că, până acum, nu ne-am mai confruntat cu o astfel de situație. În ultimele luni, în județul Mureș, aproape în fiecare săptămână a fost lovit un urs pe carosabil, dar și mai grav, aceștia intră aproape zilnic în zonele locuite, atacurile împotriva oamenilor și a bunurilor materiale fiind tot mai frecvente. Nu este pentru prima dată când tragem un astfel de semnal de alarmă, iar această situație impune Guvernului luarea de măsuri concrete. a afirmat Peter Ferenc președinte al Consiliului județean Mureș, intr-o postare pe Facebook.
Mă alătur tuturor reprezentanților administrațiilor locale care cer Guvernului să găsească soluții legislative pentru ca autoritățile locale să poată să intervină în aceste situații. București este departe, în birourile din capitală nu se simte gravitatea situației, dar pentru locuitorii județului Mureș aceste incidente au devenit o problemă zilnică. În aceste cazuri avem nevoie de soluții rapide, la nivel local, în concordanță cu normele legale. a mai declarat președintele consiliului județean Mureș.