Comisia Europeană a aprobat recent planul programului Interreg pentru sprijinirea dezvoltărilor transfrontaliere, astfel încât aplicaţiile pot fi depuse de la începutul anului viitor, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţulu exterior, Péter Szijjártó, luni, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul a explicat că aşa-numitele programe Interreg sunt de o importanţă deosebită pentru Ungaria. Chiar dacă sunt însoţite de un buget european relativ modest în comparaţie cu media UE, în cadrul acestei cooperări, în regiunea noastră sunt realizate dezvoltări pe un tronson de frontieră de 2215 kilometri lungime, în 7 ţări şi în 19 judeţe diferite, a spus Szijjártó.
Sub coordonarea Ungariei, cooperăm strâns cu trei ţări vecine, Slovacia, România şi Ucraina, ceea ce înseamnă, de asemenea, că deciziile luate în cadrul programului Interreg au un impact asupra a aproximativ jumătate dintre maghiarii din Bazinul Carpatic, a subliniat şeful diplomaţiei ungare.
Politicianul a adăugat că în ciuda bugetului mai mic, totul are un rol decisiv în dezvoltarea zonelor de frontieră şi în menţinerea relaţiilor de bună vecinătate în ceea ce priveşte Slovacia, România şi Ucraina.
Péter Szijjártó a subliniat că acum, Ungaria a preluat din nou conducerea în cooperare, iar în calitatea sa de autoritate coordonatoare a programului, la 1 aprilie 2022 a înaintat Comisiei Europene planul programului pentru următorii 7 ani, care în luna octombrie a fost în sfârşit aprobat de forul intern de decizie al comisiei.
Asta înseamnă că până la sfârşitul anului 2029 avem la dispoziţie aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri UE pentru a dezvolta, împreună cu slovacii, românii şi ucrainenii, proiectele de frontieră care sunt importante pentru noi, a explicat ministrul de externe. Din rândul acestor iniţiative, programul coordonat de maghiari este primul program de care beneficiază şi Ucraina, ceea ce spune multe despre politica de vecinătate a Ungariei – a spus şeful diplomaţiei ungare.
Potrivit lui Péter Szijjártó, Comisia Europeană va aloca avansul pentru program până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă că la începutul anului viitor pot fi demarate aplicaţiile. În cazul Ungariei, programul se adresează judeţelor Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Borsod-Abaúj-Zemplén, ceea ce este deosebit de important, deoarece locuitorii aşezărilor din apropierea graniţelor au avut de înfruntat multe provocări în perioada care a trecut.
Prin urmare, programul va fi lansat în curând, iar noi vom depune eforturi pentru a ne asigura că atât aici, cât şi dincolo de graniţele noastre vor putea fi implementate cât mai multe proiecte maghiare, în spiritul bunei vecinătăţi, a declarat Péter Szijjártó, în postarea sa de pe Facebook.
MTI