La o conferinţă de presă susţinută împreună cu liderul Milorad Dodik din Bosnia, şeful diplomaţiei ungare a declarat, ca răspuns la adoptarea în urmă cu o zi a Pactului UE privind migraţia şi azilul, că poziţia Ungariei în această privinţă este una „definitivă şi de neschimbat”, întrucât un referendum a decis în acest fel.
Potrivit politicianului maghiar, în cadrul acestui referendum, poporul maghiar a spus că „imigranţii ilegali nu pot intra în Ungaria, Ungaria nu este dispusă să aplice niciun mecanism de distribuire şi nicio cotă, oricum s-ar numi aceste lucruri”.
„Există o singură cale de a intra în Ungaria: dacă noi, maghiarii, decidem că acea persoană poate veni. Există o singură modalitate de a rămâne în Ungaria: dacă noi, maghiarii, decidem că cineva poate rămâne aici”, a subliniat Péter Szijjártó.
„Şi nu vom renunţa sub nicio formă la acest drept al nostru, nici parţial, nici în totalitate (.) Migranţii ilegali nu pot veni aici, ne vom proteja graniţele cu mijloace fizice şi ne vom proteja şi pe noi înşine, cu mijloace legale”, a subliniat oficialul maghiar.
„Oricât de insistenţi ar fi cei din Bruxelles, din Berlin, din Washington sau de oriunde, Ungaria nu va accepta imigranţi ilegali la graniţă, şi vom lupta şi în Bruxelles să ne apărăm opinia”, a adăugat Szijjártó.
În cele din urmă, ministrul a explicat că Ungaria nu va renunţa la dreptul său de a decide singură cu cine vrea să convieţuiască şi cu cine nu, deoarece asta ar însemna că statul ar renunţa la suveranitatea sa.
Sursa: MTI