Camera de Tortură din Cetatea Medievală a Sighişoarei, devenită între timp un obiectiv turistic extrem de vizitat, înfiinţată ca închisoare militară după marele incendiu care a mistuit oraşul în anul 1676, adăposteşte o piesă unică în ţară, o piatră de şase kilograme, care era atârnată la gâtul celor puşi la stâlpul infamiei.
„De existenţa Camerei de Tortură se leagă un eveniment nefericit, este vorba de marele incendiu din 30 aprilie 1676, când 80% din oraş arde, inclusiv Turnul cu Ceas. După un an turnul este restaurat şi cu acea ocazie unul dintre gangurile de acces pe sub turn este zidit şi în acest spaţiu se va înfiinţa o închisoare militară. Ea a funcţionat pe parcursul secolului al XVIII-lea drept cameră de tortură, cu diferite obiecte de tortură. Perioada comunistă a dus la închiderea ei şi a fost redeschisă publicului în 1998. (…) La camera de tortură, aflată sub Turnul cu Ceas, s-a păstrat o piatră de şase kilograme, unică, ce era legată de gâtul celui care era condamnat să stea la stâlpul infamiei din Piaţa Cetăţii. Piatra are şi o inscripţie în limba germană, a cărei traducere ar fi ‘Trăieşte creştineşte, fereşte-te de cele rele şi astfel piatra nu-ţi va mai atârna de gât’. La stâlpul infamiei erau legaţi cei care comiteau furturi mici şi erau supuşi oprobriului public”, a declarat directorul Muzeului de Istorie a Sighişoarei, Nicolae Teşculă.
Foto: (c) Dorina Matis / AGERPRES
Tot în Camera de Tortură, pe grinda unui geam, sunt păstrate câteva scrijelituri ale foştilor condamnaţi, o inscripţie fiind ‘Morgen werde ich …’ adică ‘Mâine voi fi…’, precum şi instrumente de tortură, alături de replici ale Constitutio Criminalis Thereziana din 1768-1769, ultimul cod penal care permitea tortura în timpul anchetei.
„În Camera de Tortură, care este doar o încăpere, mai sunt câteva cătuşe. Este foarte interesant că în acea perioadă cătuşele erau folosite pentru o mână şi pentru un picior, nu cătuşe pentru mâini sau cătuşe pentru picioare. Mai avem un jug de lemn pentru transportarea condamnaţilor către judecare şi către supliciu şi, de asemenea, câteva replici după codul penal al împărătesei Maria Tereza, Constitutio Criminalis Thereziana din 1768-1769. Este ultimul cod penal din această zonă care permite, în cadrul procedurii de anchetă, utilizarea torturii. Este într-adevăr un manual cumplit de tortură, pentru că este standardizat. Sunt proceduri pentru torturi, o scară pe care era întins condamnatul şi ars sub braţ, o roată pe care condamnatul era ridicat şi apoi lăsat jos, plus diverse proceduri de supliciu. Noi, la Camera de Tortură, avem o replică după această scară şi această roată”, a spus Nicolae Teşculă.
Printre descrierile din Camera de Tortură aflăm metodele practicate, potrivit acelui cod penal, cum ar fi zdrobirea degetelor şi a piciorului, aşa-numita cizmă spaniolă, precum şi procedurile de legare a mâinilor, majoritatea acestor proceduri descrise în document fiind aplicate şi capilor Răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan.
Foto: (c) Dorina Matis / AGERPRES
„Acest cod penal a stat la baza condamnării conducătorilor Răscoalei de la 1784, numită şi Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, pe baza ei Horea şi Cloşca au fost traşi pe roată. Oficial, toate procedurile de tortură trebuiau să se aplice şi la Sighişoara, problema era dacă tortura era aplicată pentru cei acuzaţi de trădare sau de omor, erau cele mai grave pedepse care aduceau condamnarea la moarte. După vechiul cod, se cunoaşte faptul că în Sighişoara, cei care trădau – nu numai trădarea oraşului, ci şi a familiei – şi cei care omorau erau decapitaţi. Ulterior, tortura a fost eliminată. (…) Ultimul condamnat la moarte prin decapitare în Cetatea Sighişoara, în 28 septembrie 1703, a fost primarul Johann Schuller von Rosenthal”, a precizat Teşculă.
Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara a menţionat că din documente reiese că Johann Schuller von Rosenthal, înainte de a fi decapitat, a stat în arest în Camera de Tortură.
„Johann Schuller von Rosenthal a fost un personaj destul de interesant. A fost croitor de meserie, care a ajuns la un moment dat în cercurile înalte ale principilor Transilvaniei, al lui Apafi Mihaly, căruia îi dăruieşte un butaş de trandafir pe care spunea că l-a adus din Ţara Sfântă, de la Ierusalim. Este înnobilat de către Apafi şi primeşte numele de von Rosenthal. Acest personaj nu s-a ocupat prea mult cu croitoria, a fost un comerciant, de unde credem că şi-a făcut şi averea. Ulterior, ajunge primar al oraşului într-o perioadă destul de interesantă pentru istoria Transilvaniei, este vorba despre Pacea de la Karlowitz, când Transilvania intră în componenţa Imperiului Habsburgic, deci nu mai este principat autonom supus turcilor. (…) Cei care l-au acuzat susţineau că primarul se folosea personal de gropile de provizii ale oraşului, ceea ce era interzis cu desăvârşire, iar acest lucru va duce la un conflict cu o parte din consiliul oraşului şi cu comitele saşilor, Johannes Sachs von Harteneck”, a spus directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara.
Foto: (c) Dorina Matis / AGERPRES
În timpul procesului, fostul primar a fost acuzat de numeroase escapade amoroase, de abuzuri împotriva femeilor din oraş, că în casa acestuia ar fi existat un harem sau că bătea monedă, ceea ce era ilegal.
Ca o ironie a sorţii, cel care l-a condamnat la moarte prin decapitare pe fostul primar Johann Schuller von Rosenthal în 28 septembrie 1703, comitele saşilor, Johannes Sachs von Harteneck, ajuns primar al Sibiului, a murit la rândul său decapitat, câţiva ani mai târziu, pentru ascunderea unui proscris. AGERPRES