Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR) a anunțat o serie de proiecte prin care se va facilita accesul societății la produse autohtone, proaspete.
Astfel, AAPR a lansat o platformă online, unde vor fi publicate, periodic, toate informațiile necesare pentru închirierea/rezervarea spațiului de vânzare din toate entitățile membre.
„Obiectivul nostru principal rămâne acela de a facilita accesul societății la produse autohtone, proaspete, în condiții avantajoase atât pentru cumpărători, cât și pentru producători. Pentru aceasta, am gândit o serie de proiecte precum: crearea unei platforme unde producătorii vor găsi informații despre modalitatea de închiriere a spațiilor de vânzare în piețe, amplasarea de coduri QR pe standuri, cu ajutorul cărora cumpărătorii vor putea verifica atestatele producătorilor și extinderea plăților cu cardul, în mai multe locații”, a declarat Teodor Ioan Birț, președintele AAPR, informează Agerpres.
AAPR a creat o platformă online unde, deocamdată, sunt publicate toate datele de contact ale entităților membre, iar începând cu luna mai, vor fi publicate, periodic, toate informațiile necesare pentru închirierea / rezervarea spațiului de vânzare. Plata cu cardul la piață Potrivit datelor AAPR, proiectul „Plata cu cardul la piață” va fi extins, iar cumpărătorii vor putea verifica atestatele producătorilor, prin scanarea codurilor QR de pe standuri.
În acest context, Cosmin Vladimirescu, country manager România & Croația MasterCard, a arătat că au trecut opt ani de la primul POS instalat într-o piață din București iar în prezent șapte piețe din patru orașe beneficiază de acest mijloc de plată.
Category: Stirile Punctul