Pentru prevenirea accidentelor ce pot avea consecinţe deosebit de grave, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureș recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată şi reaminteşte faptul că legislaţia rutieră sancționează acest tip de abatere cu amendă contravenţională cuprinsă între 9 şi 20 puncte (1.305 – 2.900 lei), iar ca măsură complementară, permisul de conducere este reţinut pe o perioadă de 90 de zile.
La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure că nu se apropie un vehicul feroviar.
Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate și semnalele luminoase și sonore nu funcționează, iar semnalul cu lumina albă intermitentă cu cadența lentă este în funcțiune.
Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;
c) întâlnește indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.
Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.