Vă arătăm, astăzi, o plajă superbă, săpată în inima munților, care te va duce gândul departe, prin cele mai exotice locuri. Și, totuși, deși nu pare, este la noi în România.
E plaja aceea la care visezi un an de zile și în care vei găsi și multă natură și libertate. Asta ni s-a întâmplat și nouă când am ajuns aici, la plaja dintre munți. Este locul în care nu îți pasă dacă ai semnal sau nu, îți lași telefonul pe silent și te bucuri că, măcar pentru câteva zile, nu mai vrea nimeni nimic de la tine. Adio deadline-uri, adio, șefi morocănoși și lucruri pe care le faci doar pentru că trebuie!
Ce-am găsit, la Șuncuiuș, în Bihor? Vorbim de o plajă amenajată în inima Apusenilor, cu nisip fin, sezlonguri ca la mare și un view care te duce gândul, departe, la Thailanda. Și nu e nicio exagerare și asta datorită stâncii, ce te duce cu gândul la exoticul Krabi.
Practic, plaja aparține de pensiunea Lavinia. Râul Criș trece prin apropiere, iar stâncile din jur completează perfect peisajul de poveste, care vă va face să tot reveniți. Pensiunea este una clasică, curată, dar plaja și natura rămân punctul forte.
Ce spuneți? Ați văzut fotografiile. Nu-i așa că merită să vă pregătiți mașina și să porniți la drum, acum, când încă nu mulți cunosc locul? Vă veți relaxa după un an de muncă și veți uita de toate, în acest mic colț de rai.
Unde te cazezi?
Drumul este ușor accesibil cu mașina. Asfaltul este ca în palmă până la Șuncuiuș, iar de aici sunt de parcurs doar doi kilometri, pe un drum de țară. Practic, e doar începutul unui traseu superb, care te va duce spre câteva dintre cele mai spectaculoase peșteri din România: Izbândiș, Batanului, Vântului și Moanei. Sunt două pensiuni în zonă unde vă puteți caza: Pensiunea Lavinia și Grădia. Atenție, plaja nu este foarte mare iar perioada verii locul poate să fie aglomerat!
Cât costă?
Accesul la plajă este prioritar pentru clienții pensiunii Lavinia, și în măsura disponibilităților și pentru ceilalți turiști. Trebuie să știți că închirierea sezlongului costă 15 lei, iar prețul unei nopți de cazare este de 220 de lei pentru o cameră dublă, cu mic dejun.
Ce ai de făcut?
– Pentru amatorii de cațărări montane sunt amenajate, chiar lângă plajă, câteva trasee de via ferata, pentru toate nivelurile de experiență.
– Cei care iubesc muntele pot să se exploreze zona și să facă plimbări pe mai multe trasee: unele mai puțin bătătorite, altele cunoscute.
– Rafting pe râul Criș
– Speologie
De explorat cu mașina:
Parcul Național Padiș, aflat la 58 de kilometri distanță.
Satul tradițional Roșia – una dintre cele mai mari comune din lume, ca suprafață locuită.
Moara de apă din Roșia
Peștera cu Cristale.
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.