Proiectul de împădurire bazat pe voluntariat „Plantăm fapte bune în România” a primit Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României, în cadrul unei ceremonii organizate luni, 15 aprilie, la Palatul Elisabeta.
Principesa i-a felicitat pe voluntari într-un comunicat de presă emis de Casa Regală în care se precizează: Alteta Sa Regala a felicitat voluntarii pentru eforturile depuse si si-a exprimat totodata bucuria de susține aceasta initiativa de impadurire. “Plantam fapte bune in Romania” este o initiativa a societatii civile tinere din Romania, bazata pe voluntariat, ce se va derula pe o perioada de 5 – 7 ani la nivel national. Initiativa consta in actiuni de constientizare, impadurirea terenurilor publice neproductive si monitorizarea legalitatii taierilor de paduri. Din 2011, Plantam fapte bune in Romania a mobilizat 4850 de voluntari, cu ajutorul carora au fost plantati peste 78.700 de arbori forestieri, pe 31 hectare de terenuri publice neproductive, si a raportat aproape 2000 de taieri de paduri in intreaga tara. Judetele in care initiativa desfasoara in prezent actiuni sunt: Arges, Constanta, Covasna, Ialomita, Iasi, Mures, Prahova, Satu Mare si Timis.”
În Județul Mureș, cea mai recentă activitate de împădurire a avut loc tocmai în weekend-ul trecut, când la Tăureni s-au plantat aproximativ 7.000 de puieți, pe un teren pus la dispoziție de primărie.