Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal şi primarul din Târgu-Mureş, Dorin Florea, a declarat joi, pentru AGERPRES, că nu poate considera o pierdere plecarea Elenei Udrea din partid şi a respins acuzaţiile acesteia potrivit cărora formaţiunea pe care o reprezintă s-ar fi îndepărtat de principiile preşedintelui Traian Băsescu.
‘Am auzit că a luat această decizie, e opţiunea dânsei, îi doresc succes, cum îi doresc succes oricărui om care îmbrăţişează valorile de dreapta din convingere şi asta v-o spun ca un om care s-a născut într-o familie de dreapta şi a intrat în politică numai cu gânduri de dreapta. Plecarea sa nu pot să o consider o pierdere. Eu ştiu un singur lucru că, dacă vrei să faci opoziţie, PDL a oferit câmp liber pentru oricine a dorit să se exprime. Din păcate e uşor doar să spui că nu se poate face opoziţie. E foarte greu astăzi, când vedem că toată societatea românească a derapat spre subcultură şi isterie mediatică, iar USL ştie să îţi închidă toate canalele ca să nu poţi să apari cu mesajele care sunt necesare (…) Ea a decis, e decizia ei, dar resping ideea împărţirii oamenilor de dreapta în funcţie de prezenţa mai mult sau mai puţin alături de preşedinte’, a susţinut Dorin Florea.
Politicianul a spus că PDL a demonstrat prin fapte că a fost întotdeauna alături de preşedintele ţării şi că respinge categoric ideea că PDL, sau cel puţin el şi anturajul său, s-au îndepărtat de valorile şi de principiile preşedintelui Traian Băsescu’. ‘Asta o resping şi cred că e folosită ca o stratagemă de imagine. Nu, eu consider că PDL a fost în totalitate alături de principiile de funcţionare a statului de drept şi a dovedit-o în toate bătăliile pe care le-a dus, fiind aproape de preşedinte, şi nu pot să accept ideea, că acum când e cel mai greu examen de dus – şi anume PDL pe picioarele lui – să se îndepărteze de aceste valori’, a susţinut prim vicepreşedintele PDL.
Dorin Florea a afirmat că PDL are de restructurat organizaţiile, are de oferit reprezentare de dreapta tuturor autorităţilor şi tuturor comunităţilor de dreapta din România. Adică pe mine mă interesează să readucem încrederea românilor în valorile de dreapta, iar orice apariţie a unui partid de dreapta pe eşicherul politic nu are decât să se probeze. Sunt conştient că nu va fi uşor pentru nimeni care crede că se poate reconstrui atât de repede un partid’, a susţinut politicianul.
În privinţa acuzaţiilor Elenei Udrea că PDL nu face opoziţie la actuala putere, Dorin Florea crede că aceasta este ‘o părere’ şi că acţiunile formaţiunii au de suferit din cauza lipsei mediatizării. ‘Din păcate PDL nu a avut o relaţie cu presa extraordinar de favorabilă – nici preşedintele României, nici premierul Boc – dar unele persoane au avut relaţii bune cu presa. Poţi să faci opoziţie pentru că în momentul în care nu eşti popularizat, se dă această falsă impresie. PDL şi-a propus să îşi refacă organizaţiile şi să îşi îndepărteze oastea de strânsură, care a fost chemată la un moment dat pentru a asigura o guvernare – pentru că trebuie să recunoaştem acest lucru, PDL din cauza lipsei majorităţii a trebuit să accepte constituirea unei majorităţi, care nu a fost întotdeauna la înălţimea sau la dorinţa exprimată de majoritatea membrilor. Pentru a nu ne minţi, PDL trebuie să îşi pună organizaţiile la punct, să îşi prezinte principiile de cadre şi de valori şi cu asta are foarte mult de lucru’, a spus Florea.
El le-a dorit succes ‘celor care se definesc autentici de dreapta’ şi a mai adăugat că fiecare trebuie să încerce să se probeze prin valorile pe care le reprezintă.
AGERPRES