PNL Târgu Mureş a solicitat, marţi, Primăriei municipiului să îşi plătească datoriile faţă de furnizorii de gaz metan, astfel încât să fie reluată alimentarea cu apă caldă a celor 6.000 de familii care nu mai beneficiază de acest serviciu de mai bine de o lună. Consilierul local al PNL Târgu Mureş, Sebastian Pui, a declarat într-o conferinţă de presă că s-a ajuns în situaţia ca 6.000 de familii să nu mai aibă apă caldă din cauza gestionării defectuoase a problemei de către foştii viceprimari din Târgu Mureş, Claudiu Maior şi Csegzi Sandor, care au fost numiţi între timp consilieri personali ai primarului Dorin Florea. Pui a spus că municipalitatea nu şi-a respectat contractul încheiat cu E-Star Mureş Energy – societatea de termoficare care între timp s-a şi retras din Târgu Mureş, motivând că problemele financiare i-au fost create de primărie – căreia îi datorează peste patru milioane de lei. Consilierul local a susţinut că cei doi foşti viceprimari ‘mint cu neruşinare’, că sunt responsabili de situaţie şi că mint şi atunci când spun că Primăria nu are datorii la E.ON.
Claudiu Maior, consilierul primarului din Târgu Mureş, a precizat la rândul său, că Primăria nu are niciun leu datorie nici la E.ON, nici la E-Star Mureş Energy în contul subvenţiei şi că există doar o sumă de 600.000 de lei, pentru agentul termic furnizat de societatea ungară în şcoli şi grădiniţe, care nu a fost achitată de municipalitate. Acesta a susţinut că Primăria nu au plătit suma respectivă întrucât au apreciat că E-Star Mureş Energy nu s-a achitat de obligaţia contractuală de a mai livra agent termic încă 90 de zile de la rezilierea contractului şi că instanţa va decide în această privinţă.
E.ON a precizat, marţi, că datoriile E-Star Mureş Energy în contul gazului se ridică la peste 5,4 milioane de lei, iar Primăria Târgu Mureş are datorii către furnizorul de gaz, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, din care circa 79.000 de lei reprezintă datorii restante.
AGERPRES