Conducerea PNL Mureș a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, principalele proiecte pe care liberalii mureșeni le vor susține în perioada următoare, atât în cadrul Consiliului Local Târgu Mureș și Consiliului Județean, cât și la autoritățile centrale. Prioritățile propuse de filiala PNL Mureș au fost divizate în 3 categorii, prima fiind cea a proiectelor pentru municipiul Târgu Mureș, prioritățile pentru dezvoltarea județului, respectiv proiectele care necesită susținerea liberalilor la instituțiile naționale. Printre proiectele pe care PNL Mureș le consideră priorități absolute pentru mureșeni se numără construirea unui nou pod peste râul Mureș în Târgu Mureș, construirea unui nou Institut al Inimii lângă clădirea SCJU Târgu Mureș, construirea a două parcări în zona spitalului și realizarea variantelor de ocolire la Târgu Mureș, Sighișoara și Reghin.
În cazul municipiului Târgu Mureș, președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre, a prezentat ca prioritate absolută construirea unui pod peste râul Mureș. “Alături de colegii mei de la organizația municipală, cât și cei din filiala județeană am creionat un plan de acțiuni până în vara anului viitor. Este vorba despre un set de proiecte prioritare asumate de PNL Mureș și pe care le prezentăm în fața mureșenilor. Ne-am stabilit câteva priorități pentru municipiul Târgu Mureș, am trasat câteva proiecte pe care le vom susține în Consiliul Județean Mureș și am identificat proiectele pe care le vom susține la autoritățile centrale. Pentru municipiul Târgu Mureș, consilierii locali PNL au înregistrat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local care are în vedere construirea unui nou pod peste râul Mureș, în Târgu Mureș. De asemenea, pentru Consiliul Local prioritară este construirea unei parcări cu 350-400 de locuri în spațiul de lângă Liceul Sanitar.” a declarat liderul PNL Mureș, Ciprian Dobre.
PNL Mureș manifestă o susținere continuă pentru proiectele mari de infrastructură care se derulează în județul Mureș. Pe lista proiectelor pe care liberalii le susțin la nivel central se numără demararea lucrărilor la variantele de ocolire ale municipiilor Sighișoara și Reghin, urmărirea proiectului centurii Târgu Mureș între Ernei și Corunca, dar și construirea variantei de ocolire Târgu Mureș Nord de la Ernei la Ungheni.
Prim-vicepreședintele PNL Mureș și prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a anunțat stadiul a două noi proiecte importante pentru mureșenii din zona de Câmpie, dar și a celor care tranzitează DN13 prin Bălăușeri. “Drumul de pe Câmpie DN15E beneficiază anul acesta de finanțare pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare completă, pe toată lungimea de aproximativ 40 de kilometri, de la Târgu Mureș până la Satu Nou. În acest moment se analizează ofertele depuse pentru proiectare, urmând ca un câștigător să fie anunțat în data de 25 octombrie 2022. Dacă nu vor exista contestații, ne așteptăm ca în luna noiembrie să fie semnat contractul, iar după cele 14 luni de proiectare să avem lansată licitația pentru execuția lucrărilor. Un al doilea proiect pe care noi îl susținem atât la nivelul Instituției Prefectului, cât și la nivel politic, este amenajarea intersecției de la Bălăușeri, prin construirea unui sens giratoriu. Acolo suntem faza obținerii avizelor, următorul pas fiind obținerea autorizației de construire și bugetarea lucrărilor de execuție în anul 2023. De asemenea, suntem în permanentă legătură cu instituțiile centrale care gestionează și celelalte proiecte mari din județ, precum lotul A3 Chețani – Câmpia Turzii, variantele de ocolire ale municipiilor și Barajul de la Răstolița.” a afirmat prefectul județului Mureș, Mara Togănel.
Lista de proiecte pe care liberalii mureșeni le urmăresc și susțin la nivel central este completată de inițiativa lărgirii la 4 benzi a sectorului DN 15, între Târgu Mureș și Reghin, pentru care este necesară realizarea unui studiu de fezabilitate, precum și un proiect din anul 2016 care vizează restaurarea Cetății Sighișoara.
Pe lângă construirea unui nou pod peste râul Mureș, pe lista proiectelor pentru municipiu se numără construirea unei școli și a unei grădinițe în cartierul Unirii din Târgu Mureș, construirea a două creșe pe strada Mărului și strada Milcovului, precum și amenajarea unui campus școlar la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Târgu-Mureș. “Siguranța în trafic a fost o prioritate pentru mine, încă de la preluarea mandatului de viceprimar. La nivel de municipiu există un proiect care vizează managementul de trafic. În 2023, vom avea un sistem de semaforizare inteligentă în Târgu Mureș, care va cuprinde 20 de intersecții mari din municipiu. În ceea ce privește educația, identificăm terenuri în cartierul Unirii pentru construcția unei școli și a unei grădinițe, singurul gimnaziu care este acum în zonă nereușind să acopere toată cererea locuitorilor. Este un punct extrem de important pe care trebuie să îl rezolvăm având în vedere expansiunea din ultimii ani a zonei Unirii. Construcția unui campus la Liceul „Constantin Brâncuși” este un proiect la care ținem foarte mult și sper ca începând de luna viitoare să demarăm lucrările acolo.” a afirmat viceprimarul municipiului Târgu Mureș, Alexandru Gyorgy.
În ceea ce privește proiectele susținute de liberalii mureșeni în cadrul Consiliului Județean Mureș, președintele Ciprian Dobre afirmă că cel mai important proiect este construirea unui nou Institut al Inimii lângă Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. “Cred că acest proiect vine în întâmpinarea așteptărilor tuturor mureșenilor, care își doresc o creștere a calității actului medical și a accesului pacienților la tratamente de specialitate. Cred că este momentul ca noi toți, comunitate și factori de decizie, să punctăm și să susținem construirea unui nou spital în județul Mureș. Sunt șanse foarte bune ca acest proiect să prindă contur și chiar finanțare în cadrul PNRR. Avem asigurări din partea membrilor Guvernului pentru susținerea acestui proiect, precum și un suport general al comunității și al tuturor partidelor politice pentru realizarea unui nou Institut al Inimii la Târgu Mureș.” a afirmat prof. univ. dr. Horațiu Suciu, președintele PNL Târgu Mureș.
Pe lista prioritățior la Consiliul Județean se mai află construirea unei parcări supraetajate lângă Centru de Transfuzii Sanguine din zona spitalului, precum și construirea a două piste de biciclete pe amplasamentele căilor ferate înguste, pe traseele Șincai-Râciu-Berghia-Pănet și Solovăstru-Gurghiu-Ibănești.
Biroul de Presă
PNL Mureș