Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR (OFA UGIR) a participat, în data de 20 martie, la evenimentul despre stadiul de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) organizat în fiecare an de către Reprezentanța Permanentă a Comisiei Europene în România.
Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta OFA UGIR, a prezentat perspectiva IMM-urilor din România în cadrul panelului „Reziliența în acțiune și drumul către redresare. Cum a contribuit Planul de Redresare și Reziliență al României la deschiderea drumului către o economie verde și digitală?”.
Alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai autorităților locale, vicepreședinta OFA UGIR a detaliat stadiul de avansare în implementarea reformelor și a investițiilor prevăzute în PNRR, precum și punctele de blocaj cu care se confruntă mediul privat în acest context.
Ana-Maria Icătoiu a pornit de la ideea că, deși PNRR-ul și Comisia Europeană se ghidează după principiul „nimeni nu trebuie lăsat în urmă”, chiar IMM-urile din România sunt lăsate în urmă, sursele de finanțare pentru mediul privat din PNRR fiind infime în raport atât cu bugetul total al planului, cât și cu nevoile antreprenorilor.
Mai mult, în cadrul REPowerEU (noul capitol din PNRR care are un buget suplimentar de 2 miliarde euro), nu există niciun euro dedicat IMM-urilor.
Aceasta în ciuda faptului că IMM-urile reprezintă 90% din totalul firmelor private din România și angajează peste 67% din totalul salariaților din țara noastră.
În plus, toate apelurile de proiecte din PNRR dedicate mediului privat au suferit întârzieri majore în procesul de lansare, evaluare și contractare.
Vicepreședinta OFA UGIR a tras un semnal de alarmă cu privire la impactul foarte dur pe care eficiența energetică extrem de scăzută a IMM-urilor din România îl va avea asupra economiei tării noastre:
„Foarte multe dintre IMM-urile din România care au activități de producție, fabricare, prelucrare, procesare (inclusiv alimentară) au echipamente vechi de cel puțin 10-15 ani, cu un nivel scăzut de productivitate și cu consumuri energetice foarte mari. Lipsa de eficiență în procesul de producție se traduce, în mod direct, în pierderi operaționale. Degeaba alocăm fonduri nerambursabile pentru independența energetică – prin producția de energie electrică din surse regenerabile pentru acoperirea consumului tehnologic – dacă IMM-urile în cauză consumă de 2 ori mai mult decât ar trebui. Abordarea ar trebui să pornească de la optimizarea consumurilor – de la realizarea de audituri energetice de proces industrial și implementarea măsurilor de scădere a consumurilor de energie, până la retehnologizare prin înlocuirea completă a echipamentelor de producție vechi și energofage cu unele noi, moderne, cu un consum energetic mic și cu impact scăzut asupra mediului”, a subliniat Ana-Maria Icătoiu.
În plus, vicepreședinta OFA UGIR a prezentat 7 propuneri* concrete de programe naționale pe care echipele de experți din cadrul Organizației Femeilor Antreprenor le-au lucrat în ultima perioadă și pe care le-au înaintat atât Comisiei Europene, cât și guvernului României (ministerelor energiei, finanțelor și, respectiv, economiei, antreprenoriatului și turismului):
- Program de alfabetizare climatică a antreprenorilor;
- EcoVoucher: program de stimulare a eficienței energetice pentru IMM-uri;
- GarantEnergy: fond de garanție pentru eficiență energetică;
- QuickStart Verde: granturi pentru acțiuni imediate de eficiență energetică;
- InovaEco: granturi pentru eficiență energetică și soluții inovatoare;
- EcoParteneriat: program ESCo pentru succesul energetic al IMM-urilor;
- ProMESI: modernizare energetică și sustenabilitate pentru IMM-uri.
*Puteți regăsi detalii despre cele 7 propuneri de mai sus în documentul atașat.
„Cea mai verde și mai ieftină energie pentru IMM-uri este cea pe care nu o mai consumă pentru ca nu mai au nevoie de ea, devenind eficiente. Structurile asociative ale mediului privat, așa cum este patronatul nostru, sunt gata să lucreze alături de Comisia Europeană și de guvernul României pentru ca aceste propuneri să devină realitate cât mai curând. Lipsa de eficiență și de independență energetică a IMM-urilor din România este, astăzi, o problemă de competitivitate, însă mâine va deveni o problemă de supraviețuire. Iar țara noastră nu are voie să își lase IMM-urile să se prăbușească: căderea IMM-urilor ar echivala cu prăbușirea economică a României”, a mai declarat Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta Organizației Femeilor Antreprenor.
Elemente suplimentare:
Exemple de apeluri de proiecte dedicate mediului privat, cu finanțare din PNRR, ce înregistrează întârzieri majore:
– În cadrul apelului pentru producția de energie din surse regenerabile, lansat în primăvara anului 2022, abia s-a finalizat procedura de semnare a contractelor cu firmele câștigătoare;
– Apelul pentru digitalizarea IMM-urilor care nu activează în domeniul IT&C, despre care se discută încă din vara anului 2020 (pandemia aratând fără dubiu faptul că IMM-urile nu pot supraviețui unor crize suprapuse decât dacă trece printr-un proces real de transformare digitală), este atât de întârziat încât, până în acest moment, nu a fost semnat nici măcar un contract cu vreun beneficiar câștigător, în ciuda bugetului important pe care această linie de finanțare îl are (350 milioane euro);
– Instrumentele financiare dedicate firmelor private sunt, în prezent, inexistente: semnarea contractelor dintre cele 5 bănci selectate și, respectiv, Fondul European de Investiții s-a făcut abia în decembrie 2023, și niciuna dintre băncile semnatare nu a lansat, până în prezent, oferte concrete pentru IMM-urile potențial beneficiare.