Pârâul Pocloș a intrat într-o amplă perioadă de modernizare. Lucrările de reamenajare vor fi complexe, iar cetățeanul de rând va observa diferența: malul va fi placat cu piatră naturală, în loc de dale de beton; se va realiza o chiunetă din beton amplasată pe axul cursului, cu secţiunea trapezoidală, în vederea stopării dezvoltării vegetaţiei acvifere şi care va avea rolul de a tranzita debitele mici şi foarte mici şi va permite autodragarea în perioadele secetoase, se vor amenaja zone de promenadă și pe anumite porțiuni parcări care vor ajuta la descongestionarea traficului în zonele mai aglomerate…
Punctual
Directorul general al Apelor Române, Vasile Pintilie, aflat la sfârșitul săptămânii trecute în vizită în județul Mureș (alături de ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa), a anunțat lucrări de amenajare ale pârâului Pocloș, ultima dată amenajat în anii ’80. În etapa întâi se vor reface lucrările de apărare împotriva inundaţiilor pe sectorul de la podul de pe strada Livezeni până la podul de pe Bulevardul 1 Decembrie (pe o lungime de 1.120 de metri), acest sector fiind și cel mai grav afectat, iar lucrările vor costa 622.620 de lei. Totodată, s-a vorbit și despre suma de 31.996.360 de euro, necesară reabilitării în întregime a pârâului…
Lucrările au început deja vineri
Anunțul reamenajării Pocloșului a fost făcut la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul PSD Mureș din Tîrgu-Mureș, unde liderul PSD Mureș, Vasile Gliga, alături de dr. Florin Buicu (deputat) și prof. Ștefan Someșan (liderul PSD Tîrgu-Mureș) i-au întâmpinat pe directorul general al Apelor Române, Vasile Pintilie, și pe ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa.
Deputatul Vasile Gliga a spus că nevoia de investiții în reabilitarea malurilor Pocloșului i-a fost semnalată încă din campania electorală: „Am plăcerea ca astăzi să prezentăm începerea lucrărilor la un proiect important pentru Tîrgu – Mureș. Venim astfel cu soluții concrete la problemele pe care cetățenii ni le-au ridicat în campaniile electorale. Știu că pârâul Pocloș este o problemă pentru locuitorii celui mai mare cartier al orașului, Tudor Vladimirescu. Sunt legat de Pârâul Pocloș. Și anume, în perioada în care eram elev am prins inundațiile catastrofale produse de Pârâul Pocloș în 1975. Am participat la muncile voluntare care au avut loc în urma inundațiilor pentru redarea străzilor din jurul pârâului circulației. Cu acea ocazie am cunoscut-o pe soția mea, care muncea tot ca voluntar. Pot spune că astăzi mă bucur că avem soluția pentru reabilitarea cursului Pârâului Pocloș […] Astăzi (vineri, 23 august 2013 n.r.) încep lucrările de amenajare pe un tronson de 1,2 km”.
Cuvântul ministrului
Ministrul Dușa a afirmat că el cunoaște problemele generate de insalubritatea pârâului Pocloș și că s-a implicat în rezolvarea acestora: „Mi s-a prezentat de mai mult timp această doleanță a cetățenilor care locuiesc în zona pârâului Pocloș, care în momentul de față este un depozit de mizerie și de deșeuri, și împreună cu parlamentarii noștri, cu domnul Gliga, președintele organizației județene, am discutat cu specialiștii în domeniu, cu cei de la Ape, de aici de la Mureș, dar și cu directorul general, să găsim o soluție ca să reamenajăm acest pârâu”.
Primul tronson, gata până la sfârşitul anului
Detaliile tehnice despre investiție au fost prezentate de directorul general Vasile Pintilie și de directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureș, Nicolae Bărbieru.
„Mă aflu la dumneavoastră în județ pentru a da drumul lucrărilor la o investiție care este în administrarea sistemului de gospodărire a Apelor Mureș. Este vorba despre amenajarea pârâului Pocloș. Este un curs codificat și din anii ’80 au fost realizate lucrări de amenajare a acestui curs. Între timp, au apărut o serie întreagă de deficiențe, s-au creat zone insalubre din cauza colmatării. De aceea, am aprobat să realizăm aceste lucrări. Primul tronson de 1.200 de metri va fi reprezentat prin lucrări specifice de apărare și consolidare de mal. Facem tot posibilul igienizării și creării unei ambianțe a zonei respective, ținând cont de faptul că acest curs de apă traversează cartiere ale municipalității […] Această lucrare va da o imagine deosebită cartierelor pe cale le traversează. De aici derivă necesitatea și oportunitatea începerii acestor lucrări, astfel încât acest prim tronson să fie executat până la finele anului 2013”, a declarat Vasile Pintilie.
Problema podurilor
Prezentarea pe larg a lucrării a fost realizată de Nicolae Bărbieru, directorul SGA Mureș, cel care se va ocupa în continuare de execuția acestor lucrări de reamenajare a pârâului Pocloș. „Proiectul în sine, amenajarea complexă a pârâului Pocloș a fost gândită în anii ’80 […] Cea mai mare problemă la ora actuală care există din punct de vedere tehnic este problema podurilor care traversează acest curs de apă, în sensul că singurul pod care traversează debitul legal este cel de la Livezeni. În rest, toate sunt subdimensionate, ceea ce la o viitură istorică se va traduce prin inundare unei zone importante a orașului”.
Noutăţi în arhitectură
Totodată, Nicolae Bărbieru a adus în discuție câteva noutăți foarte legate de arhitectura pârâului și a orașului. Astfel, apa menajeră nu va mai ajunge în Pocloș pentru a se elimina mirosul neplăcut al apei, pârâul va căpăta un aspect elegant, iar în zona orașului vor fi create trei acumulări de ape, dintre care una permanentă: „Prin sistemul divizor va fi preluată numai apa meteorică eliminându-se posibilitatea descărcării apelor menajare de unde apare acel miros neplăcut […] Am gândit o acumulare permanentă, undeva în zona Praktiker și două acumulări nepermanente mai mici care să atenueze viiturile pe pârâul Pocloș și pârâul Valea Sărată […]…
Ca în Amsterdam
…Sub aspect peisagistic, Pocloșul va arăta ca și canalele elegante din zona Olandei, din Amsterdam […]
Varianta din câmp de dale va fi înlocuită integral, întrucât betonul nu este estetic. Vom folosi materiale ,,prietene” cu natura – piatra fasonată. O noutate ce o vom aduce Pocloșului va fi realizarea unei chiunete care în perioadele secetoase va prelua debitul extrem de mic… vegetația nu va mai crește”.
Vom avea şi parcări peste pârâu
Nicolae Bărbieru a vorbit și despre realizarea unor parcări care pot fi realizate pe anumite porțiuni unde Pocloșul va fi acoperit: „În urma unor discuții avute cu Primăria municipiului Tîrgu-Mureș, am gândit ca în zonele cu aglomerație de trafic foarte mare să asigurăm acoperirea parțială pe tronsoane scurte (215 m și un tronson mai lung adiacent zonei centrale a municipiului). Concomitent cu realizarea parcărilor se va fluidiza traficul. Vor fi create spații de promenadă și de recreere. E vorba de un program pe 3 ani. Vorbim doar de lucrările de refacere din resurse proprii. Lucrarea se realizează și se întreține din sursele proprii al Apelor Române”.
Etapa I
Cel mai mult s-a discutat despre Etapa I – 2013 a proiectului „Amenajarea pârâului Pocloș pe raza municipiului Tîrgu-Mureș pentru apărarea împotriva inundațiilor și ecologizare”. Această etapă presupune refacerea lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor pe sectorul limitat în amonte de podul de pe strada Livezeni, respectiv în aval de podul de pe Bulevardul 1 Decembrie. Acest sector este cel mai grav afectat de pe întreaga lungime a pârâului Pocloș, fiind realizat în urmă cu peste 30 de ani. Problemele cele mai mari ale Pocloșului la ora actuală sunt legate de poduri, care nu pot face față în cazul unor inundații, și de câmpul de dale, care nu beneficiază de o rezemare corespunzătoare, nefiind executată o grindă de reazem la baza acestuia (astfel, în timp câmpul de dale s-a deteriorat).
Lucrările propuse
Lucrările de amenajare propuse de Apele Române prevăd: realizarea unei acumulări permanente de apă, combinată cu două acumulări nepermanente; lucrări hidrotehnice specifice de apărare împotriva inundațiilor; acoperirea pârâului Pocloș cu platforme așezate pe grinzi prefabricate, pe două tronsoane (cu lungimea de 1.425 de metri și, respectiv, 215 metri) – peste grinzi se va turna o placă de beton armat de 10 cm grosime, cu rol de strat suport necesar lucrărilor conexe (parcări, spații verzi). Valoarea estimată a lucrărilor este de 31.996.360 de euro, inclusiv TVA.
Se va asigura luciul de apă
Conform directorului SGA Mureș, Nicolae Bărbieru, „pentru asigurarea luciului de apă pe pârâul Pocloș și limitarea debitului la ape mari la o valoare de 63 mc/s, datorită secțiunii podului de pe str. Libertății, se vor executa o acumulare permanentă, amplasată pe pârâul Șaivari, amonte de confluența dintre pârâul Pocloș și pârâul Șaivari și, respectiv, două acumulări nepermanente amonte de localitatea Corunca”.
Concomitent cu realizarea acumulării permanente și a celor două acumulări nepermanente se vor crea premisele pentru asigurarea de luciu de apă pe întreg cursul de apă ce traversează municipiul Tîrgu-Mureș prin execuția unor stavile segment pe sectoarele unde pârâul Pocloș va rămâne canal deschis.
Concluzii
Datorită condițiilor de austeritate severă și a reducerii drastice a volumelor lucrărilor de investiții prin finanțare de la bugetul de stat sau din alte fonduri și având în vedere impactul social pentru orașul Tîrgu-Mureș al promovării acestei lucrări, Administrația Națională Apele Române a rezolvat și alocat fondurile necesare începerii lucrărilor de regularizare ce constau din refacerea radierului, realizarea unei chiunete pentru asigurarea scurgerii în perioade de debite deficitare, înlocuirea pereului de dale cu pereu zidit din piatră brută sprijinit pe o grindă de reazem din beton simplu, pe sectorul cel mai degradat al pârâului Pocloș situat între pod strada Livezeni și Bulevardul 1 Decembrie (1.120 de metri). Durata de execuție a acestor lucrări va fi de 2-3 ani și va avea o valoare de 622.620 de lei.
Finanțarea pentru restul lucrărilor propuse se va încerca a fi accesată din fonduri naționale sau prin Fondul de Coeziune și prin alte programe de finanțare europene, pentru a se atinge valoarea totală estimată a lucrărilor de 31.996.360 de euro, inclusiv TVA.
Titi DÃLÃLÃU