O poiană din Munţii Apuseni are o caracteristică ce nu se mai întâlneşte în alte zone din ţară. Apa, pur şi simplu, se pierde prin pământ.
Este vorba despre Poiana Ponor situată în apropiere de Padiş, în partea central-vestică a Parcului Natural Apuseni. În 2003, a fost declarată zona de conservare specială a diversităţii biologice. Unică si surprinzătoare prin particularităţile sale, poiana oferă un cadru spectaculos indiferent de anotimp. Poiana Ponor este o depresiune închisă, împrejmuită de culmi înalte, parţial împădurite. Suprafaţa poienii, cu iarbă măruntă, se prelungeşte pe culmile înconjurătoare spre bazinele vecine. Faptul cel mai remarcabil în această poiană este sistemul de pierdere al apei, care se face în patul râului prin orificii strâmte, acoperite de nisip fin numite sorburi. În cazul unui nivel de ape scăzute fenomenul de manifestă prin două sorburi. În situaţia nivelelor ridicate ale apei, determinate de ploi persistente sau de topirea zăpezii, aceste sorburi nu mai pot drena întreaga cantitate de apă care se acumulează depăşind patul normal al râului. Pe măsură ce apa creşte şi inundă zone de obicei uscate, intră în funcţiune noi sorburi. Când nici acestea nu mai pot drena apa, întreaga poiană este ocupată de apele unui lac întins. Apele suplimentare ale lacului se deversează prin partea de nord-vest a poienii peste un prag stâncos dând naştere unui torent violent de suprafaţă care curge spre Valea Cetăţilor.
Râul care străbate poiana provine din Izbucul Ponor, situat la baza unui abrupt stâncos. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Şesul Padiş, respectiv din pierderile prin ponoare ale Văii Trânghieştilor, Gârjoaba, şi altele. De la izbucul, părâul are un mic sector cu pat înclinat, după care coteşte brusc spre dreapta şi trece la un curs domol, meandrat, străbătând poiana plată, uşor înclinată, pe o distanţă de circa 240 de metri, pentru a se pierde în sistemul de sorburi, de unde şi denumirile de Poiana Ponor, respectiv râul Ponor. Deasupra sorburilor, un perete calcaros în care sunt săpate câteva grote întregeşte farmecul poienii. Poiana Ponor este una din puţinele polii tipice din munţii noştri, îndeplinind dubla condiţie de a avea atât alimentarea cu apă cât şi drenajul subteran, pe canale carstice.
Accesul în Poiana Ponor se face dinspre Padiş, coborând pe poteca marcată pe Valea Brădetului, dinspre „Grajduri” pe un drum de tractor ce străbate pantele cu lapiezuri dinspre Izvorul Rece peste culmea golaşă sau dinspre Cetăţile Ponorului traversând o culme împădurită şi mlăştinoasă. Poiana este spectaculoasă în fiecare anotimp: la începutul primăverii – ghioceii şi brânduşele invadează pajiştea, oglindindu-se pe luciul apei, vara – verdele crud este străbătut de turmele de oi, toamna – pajiştea devine multicolora, în timp ce iarna transforma poiana într-o mare pufoasă de alb. Pe lângă peisajele pitoreşti prezente aici, un alt aspect atractiv este dat de mireasma coniferelor, de aerul curat, puternic ozonat şi de atmosfera liniştită, perfectă pentru o vacanţă relaxantă sau pentru o escapadă în mijlocul naturii. Meandrele pe care râul le face au dat naştere unor terase plate, pe care turiştii obişnuiau să-şi pună corturile. Fiind declarată rezervaţie naturală, camparea a fost interzisă.
Citeste mai mult: adev.ro/qa3jw1