Semnarea unui contract presupune asumarea responsabilităţii de către cei care îl semnează şi de cele mai multe ori contractele sunt mai avantajoase pentru una dintre părţi. Citirea cu atenţie a clauzelor contractuale vă poate feri de plata anumitor sume de bani, pentru care nu veţi primi serviciile sperate şi promise doar verbal.
Totul începe cu ideea unor persoane dornice de a obţine cât mai repede sume mari de bani, prin efort minim.
Un astfel de scenariu este cel prin care persoane rău intenţionate acostează pe stradă părinţi cu copii, tineri sau chiar şi persoane mai învârstă, cărora le adresează complimente despre cât de bine arată, cât sunt de îngrijite, fiind astfel potriviţi pentru a apărea în reclame sau chiar a începe o carieră în modelling.
Bineînţeles că propunerea devine mai atrăgătoare atunci când li se prezintă posibilitatea câştigării de bani sau produse, toate acestea contra unei sume de bani.
Odată ce ideea prezentată a „încolţit” în ochii persoanei abordate, aceasta este invitată să semneze o convenţie tipizată, care nu corespunde cu ceea ce i se promite de către aceşti indivizi, ci poate doar în privinţa faptului că i se va face o fotografie şi va fi adăugată intr-o bază de date/site.
De cele mai multe ori, convenţiile/contractele sunt semnate de persoanele abordate doar în baza a ceea ce li se promite de către aceşti indivizi, care le distrag atenţia cu complimente şi promisiuni, pentru a nu citi cu atenţie ceea ce semnează.
Pentru a nu cădea în plasa unor astfel de indivizi cu propuneri asemănătoare, care nu urmăresc decât câştigul lor, considerăm oportun să vă recomandăm SĂ CITIŢI CU ATENŢIE ŞI FĂRĂ GRABĂ CONTRACTUL SAU DOCUMNETUL PE CARE URMEAZĂ SĂ-L SEMNAŢI şi să decideţi în cunoştinţă de cauză dacă acestea vă avantajează!
Nu uitaţi VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT! (proverb latin care semnifică faptul că vorbele rostite pot fi uşor uitate, dar documentele scrise sunt păstrate şi pot fi concludente).