#La data de 21.11.2016, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Gornești au identificat pe DJ 153 A în loc Călușeri, un bărbat, de 36 de ani, care transporta cu autoutilitara 2 metri steri lemn de foc, de esență carpen, fără a deține aviz de însoțire a materialului lemnos.
În urma controlului s-a constatat că verificarea inspecţiei tehnice a vehiculului cu ajutorul căruia transporta lemnul era expirată.
Bărbatul a fost sancționat contravențional iar conform prevederilor Legii 171/2010, cantitatea de lemn cât și autoutilitara au fost confiscate și predate la Ocolul Silvic Tg-Mureș – Depozitul Livezeni.
#La data de 21.11.2016, ora 0410, o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au identificat două autoutilitare, care erau parcate pe strada Gării, din municipiul Reghin iar în apropierea autovehiculelor au observat două persoane de sex masculin.
În urma legitimării celor doi bărbaţi, s-a stabilit că au 30 şi 39 de ani, ambii sunt domiciliaţi în comuna Solovăstru şi s-a stabilit faptul că aceștia sunt utilizatorii celor două autovehicule.
În urma controlului autovehiculelor a fost identificată cantitatea de 6 m3 material lemnos, lemn rotund răşinoase, deţinut fără documente de provenienţă.
Valoarea materialului lemnos a fost estimată la 2.500 lei.
Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat la Ocolului Silvic Reghin.
#La data de 21.11.2016, ora 02.00, poliţiştii Postului de Poliţie Beica de Jos și Petelea au identificat în trafic, pe D.J.153/C, pe raza localităţii Gurghiu, o autoutilitară condusă de către un bărbat, domiciliat în comuna Hodac.
Din verificări a reieşit că bărbatul transporta 2,50 metri steri lemn pentru foc din specia fag, fără a deține documente de proveniență.
S-a luat măsura sancţionării contravenţionale şi ca măsură complementară s-a dispus confiscarea materialului lemnos transportat.