În perioada 27.03 – 09.04.2017, Direcția Poliția Locală și-a continuat activitatea potrivit competențelor conferite de legislația specifică, acționând cu profesionalism pentru îndeplinirea responsabilă și eficientă a atribuțiilor de serviciu.
Astfel, pe linie de ordine publică și siguranță rutieră, polițiștii locali s-au confruntat cu o serie de nereguli, dintre care rețin atenția următoarele:
TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
Cadrele instituției au acționat, prioritar, pentru descurajarea și prevenirea actelor antisociale, sens în care s-au aplicat 51 sancțiuni contravenționale. Pe linia faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, efectivele Poliției Locale au fost dirijate prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112” la un număr de 8 sesizări ale cetățenilor, cele mai relevante fiind:
– în ziua de 30.03.2017, ora 1400, echipajul de intervenție aflat în teren a reușit identificarea și prinderea numitului B.P. din localitatea Sîncraiu de Mureș, județul Mureș, în timp ce săvârșea acte și gesturi obscene de natură „exibiționistă”, provocând indignarea cetățenilor din cartierul Cornișa. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, în conformitate cu Legea nr. 61/1991R;
– la data de 31.03.2017, în parcul „Furnica” s-au depistat 12 persoane care tulburau liniștea locatarilor din blocurile învecinate, prin larmă. După legitimarea și identificarea acestora, două dintre ele au fost sancționate contravențional cu câte 100 lei, pentru consum de alcool în alte locuri decât cele special amenajate;
– duminică, 09.04.2017, am fost sesizați prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112”, cu privire la faptul că pe str. Panseluțelor, se tulbură liniștea locatarilor prin muzică la intensitate ridicată. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Locale, care a sancționat-o contravențional cu suma de 500 lei pe numita M.T., determinând-o, totodată, să respecte normele juridice în domeniu.
COLECTARE ILEGALĂ DE FONDURI
Agenții Direcției Poliția Locală i-au depistat, la data de 28.03.2017, pe numiții C.A., domiciliat în Dej și Ș.A., din satul Mănăstirea, județul Cluj, în timp ce colectau fonduri în fața magazinelor din zona „Fortuna”, fără a deține autorizație eliberată de municipalitate, încălcând astfel prevederile HCL nr. 44/2002. Prin urmare, cei în cauză au fost sancționați contravențional cu câte 100 lei fiecare.
ANIMALE LĂSATE ÎN LIBERTATE
Întrucât în ultima perioadă, pe raza municipiului Tîrgu Mureș s-au înmulțit sesizările referitoare la încălcarea normelor legale în vigoare cu privire la lăsarea în libertate a animalelor pe domeniul public, cadrele Direcției Poliția Locală, au depistat în data de 28.03.2017, 4 cabaline pe str. Suceava, iar în 08.04.2017, un număr de 5 bovine care pășteau în apropierea străzii Calea Sighișoarei.
După efectuarea verificărilor, au fost identificați proprietarii animalelor, respectiv numiții G.O. și Sz.M., domiciliați în Valea Rece, aceștia fiind sancționați contravențional, în conformitate cu Legea nr. 61/1991R, art. 2/17, cu amendă în cuantum de 200 lei fiecare și somați să respecte normele legale privind lăsarea în libertate a animalelor.
CĂLĂTORI SURPRINȘI PE MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN
COMUN FĂRĂ BILETE SAU LEGITIMAȚII DE CĂLĂTORIE
Patrulele mobile și agenții Biroului de Siguranță Rutieră din cadrul Direcției Poliția Locală Tîrgu Mureș au acordat sprijin controlorilor SC Transport Local SA, în perioada de referință fiind depistate un număr de 36 persoane care circulau pe mijloacele de transport în comun fără a avea bilete sau legitimații de călătorie. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu suma totală de 2.300 lei, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 215/2008.
OPRIRI/STAȚIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC ȘI INDISCIPLINĂ PIETONALĂ
În intervalul menționat, personalul Biroului de Siguranță Rutieră aparținând Poliției Locale a constatat și sancționat contravențional, un număr de 214 fapte, aflate sub incidența Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, ponderea cea mai mare a acestora fiind pentru opriri, staționări neregulamentare și indisciplină pietonală.
Rugăm, pe această cale, pietonii tîrgumureșeni să traverseze drumurile publice doar prin locurile permise, iar conducătorilor auto le recomandăm să respecte semnificația indicatoarelor rutiere referitoare la oprirea/staționarea autovehiculelor.
În paralel cu activitățile menționate, angajații Direcției Poliția Locală au participat la o serie de misiuni executate cu ocazia unor manifestări publice, după cum urmează:
– 04.04.2017 – Partida de fotbal dintre echipele ASA Tîrgu Mureș și Pandurii Tîrgu Jiu (24 polițiști locali);
– 07.04.2017 – „Calea Crucii” (Parcul Eroilor – 8 agenți ai Poliției Locale);
– 09.04.2017 – Sărbătorirea zilei de „Florii” (54 cadre ale Poliției Locale);
– 09.04.2017 – „Calea Crucii” (Piața Teatrului – 6 polițiști locali);
– 09.04.2017 – Spectacol de pricesne (Catedrala Ortodoxă din cartierul Tudor – 6 angajați ai Poliției Locale).