Anul acesta, la împlinirea a 199 de ani de tradiţie şi continuitate a activităţii în slujba cetăţenilor, Ziua Poliției Române va fi marcată de polițiștii mureșeni, la datorie, în mijlocul comunității.
Deși manifestările publice dedicate acestui moment deosebit din viața instituției vor lipsi, pe fondul măsurilor de prevenire și combatere a raspândirii noului tip de coronavirus, Ziua Poliției Române îi va regăsi pe polițiștii mureșeni, în stradă, alături de cetățeni, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.
Cu prilejul Zilei Poliției Române, în acest an, au fost avansaţi în gradul profesional următor, la termen, 122 de polițiști, respectiv 33 de ofiţeri şi 89 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. De asemenea, 15 polițiști, respectiv 3 ofițeri și 12 agenți de poliție, au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim.
Mesajul Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Mureș – dl comisar șef de poliție Bîltag Dumitru, cu prilejul Zilei Poliției Române:
,,25 martie – o zi încărcată de semnificație, o zi specială, când sub semnul Bunei Vestiri, Poliţia Română îmbracă haine de sărbătoare.
Este acel moment din an, când evocăm trecutul glorios și prezentul înnoitor al acestei instituții.
Anul acesta, la împlinirea a 199 de ani de tradiţie şi continuitate a activităţii în slujba cetăţenilor, Ziua Poliției Române va fi cinstită prin muncă, la datorie, în mijlocul comunității, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, dar cu sărbătoarea în inimi.
Poliţia Română este instituţia fundamentală a statului de drept, care își desfășoară activitatea în slujba cetăţeanului și care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, precum și în vederea prevenirii şi descoperirii infracţiunilor și respectării ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
Acum, la ceas aniversar, mai mult ca oricând, avem datoria de a promova şi asigura un climat optim de siguranţă și de a lupta pentru binele comunității din care și noi facem parte.
Îmi exprim admirația faţă de toţi poliţiştii care prin seriozitatea și efortul depus, dovedesc că fac parte dintr-o instituție profesionistă, transparentă şi echidistantă și că sunt cu adevărat oameni ai legii.
Aveţi întreaga mea consideraţie pentru competenţa şi integritatea de care daţi dovadă, precum și pentru responsabilitatea pe care v-o asumaţi de fiecare dată în realizarea atribuțiilor de serviciu.
Deşi traversăm o perioadă cu încercări dificile și cu multe provocări, inclusiv pentru instituţia noastră, trebuie să acţionăm cu fermitate, doar în folosul comunității, astfel încât fiecare cetăţean să se simtă în deplină siguranţă.
Tocmai de aceea, avem obligaţia ca, prin muncă şi atitudine, să progresăm permanent și să punem o piatră în plus la temelia încrederii în această instituție, iar modul de acţiune al tuturor polițiștilor mureșeni să fie guvernat, în continuare, de deontologia profesională, în baza principiilor legalităţii, proporţionalităţii, gradualităţii, egalității și imparțialității, priorității interesului public şi doar cu respectarea aplicării cadrului legislativ în vigoare.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să dovedim că suntem luptători pentru ordine și siguranță şi avem convingerea că împreună vom reuşi să ducem mai departe misiunea noastră și ne vom ridica la înălțimea responsabilităților ce îi revin instituției noastre în această perioadă.
Adresez felicitări tuturor polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, care onorează numele profesiei pe care o reprezentăm prin munca noastră de zi cu zi, cât și prin rezultatele obținute!
Vă doresc multă sănătate, putere de muncă, echilibrul necesar pentru a finaliza cu succes tot ceea ce v-aţi propus în viaţa personală şi profesională și prosperitate pentru dumneavoastră şi familiile dumneavoastră!
Totodată, cu acest prilej, adresez mulţumiri tuturor instituțiilor partenere, structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și celorlalte structuri cu atribuții în domeniu, împreună cu care am făcut front comun, astfel încât să ne îndeplinim atribuţiile cu devotament şi să reuşim asigurarea unui climat corespunzător, de ordine şi siguranţă publică.
Nu în ultimul rând, le mulţumim cetăţenilor pentru încrederea acordată, asigurându-i că vom acționa în continuare pentru binele comunității și pentru siguranța acestora.”
La mulţi ani, Poliţiei Române! La mulţi ani, Poliţistului Român!”, transmite comosar șef de poliție Dumitru BÎLTAG,
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş