Poliţia Română vrea să îi identifice pe cei care au purtat tricouri cu harta Ungariei Mari

Poliţia Română vrea să îi identifice pe cei care au purtat tricouri cu harta Ungariei Mari

Poliţia Română vrea să identifice persoanele care au purtat tricouri cu harta Ungariei Mari sau au arborat drapelul Árpád, în tabăra de vară de la Gheorgheni a Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) – scrie, în ediţia sa de vineri, cotidianul maghiar transilvănean Krónika, citându-l pe preşedintele EMI, Attila Örs Sorbán.

La conferinţa de presă pe care a susţinut-o la Gheorgheni,
acesta a relatat că vicepreşedintele EMI, Péter Szűcs a fost chemat
la Poliţia Târgu Mureş, unde i s-a solicitat să identifice, pe baza
unor fotografii, persoanele care au purtat tricouri cu harta
Ungariei Mari sau au arborat drapelul Árpád. Acesta a fost informat
că, în cazul în care nu răspunde solicitării, se poate aştepta la o
pedeapsă cu închisoarea de la trei până la cinci ani.

“Este o încercare de intimidare din partea autorităţilor
române, de care EMI nu se sperie şi care nu a avut efect nici
asupra lui Péter Szűcs” – a spus preşedintele organizaţiei de
tineret. Potrivit lui Sorbán, poliţia efectuează o investigaţie
îndreptată împotriva tinerilor care au purtat acele tricouri sau
care au arborat drapelul respectiv, cu motivarea că acestea
reprezintă, în opinia autorităţilor, nişte simboluri interzise,
xenofobe. “Existenţa Ungariei Mari este o faptă istorică de
necontestat, iar drapelul Árpád poate fi considerat un simbol
xenofob în aceeaşi măsură în care ar putea fi catalogat astfel, de
exemplu, steagul SUA” – a explicat Attila Örs Sorbán ca reacţie la
punctul de vedere al poliţiei.

Preşedintele EMI a transmis autorităţilor să înceteze cu
hărţuirea comunităţii maghiare, din moment ce au avut suficienţi
oameni infiltraţi în tabăra de la Gheorgheni, care au putut vedea
cu propriii ochi că nu au avut loc niciun fel de acţiuni îndreptate
împotriva României. Attila Örs Sorbán a solicitat totodată, ca în
cazul în care cineva este audiat de autorităţi într-un caz similar,
să semnaleze acest lucru către EMI sau Fundaţia Szekler Monitor,
întrucât cele două organizaţii vor oferi toată asistenţa juridică
necesară celor afectaţi.

 

MTI