hotarele ei – a declarat vineri, cu ocazia Zilei Libertăţii
Secuieşti, Árpád János Potápi, secretar de stat pentru politică
naţională din cadrul Cancelariei Prim-ministrului.
Într-un comunicat trimis agenţiei ungare de presă MTI, secretarul de stat a subliniat: atitudinea secuilor nu numai că ne inspiră forţă, comunităţile maghiare secuieşti ne oferă exemplu despre cum trebuie să ţinem la identitatea naţională.
El a adăugat: acolo unde flutură steagul secuiesc, fiecare maghiar se simte ca acasă. La fel ca şi secuii, toate comunităţile maghiare sunt sprijinite să folosească şi să aibă dreptul de a utiliza simbolurile identităţii lor.
Árpád János Potápi a evidenţiat: pretenţia secuilor pentru autodeterminare nu este o aspiraţie fără precedent, modele similare ale autonomiei există în mai multe state membre ale Uniunii Europene. Aceste exemple dovedesc, de asemenea, că dacă o comunitate naţională dispune de autonomie şi îşi poate exercita liber drepturile necesare pentru supravieţuirea ei, acest lucru nu slăbeşte ţara în care comunitatea trăieşte, ci mai degrabă o întăreşte.
El a apreciat că poporul secuiesc, care a apărat graniţele ţării timp de o mie de ani, bucurându-se de autonomie până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi chiar în timpul României comuniste, pentru o scurtă perioadă, merită să fie sprijinit în lupta sa pentru supravieţuire.
Secretarul de stat a subliniat: Uniunea Europeană a declarat în repetate rânduri că nu doreşte să ia măsuri pentru a proteja comunităţile naţionale. Noi, maghiarii trebuie să ne apărăm comunităţile, fie că este vorba de solidaritatea faţă de comunitatea maghiară din Transcarpatia, aflată într-o situaţie dificilă din cauza războiului, fie că trebuie să susţinem cauza conaţionalilor noştri secui.
Politicianul a subliniat: comunitatea secuiască, precum şi celelalte comunităţi naţionale maghiare din Bazinul Carpatic, poate conta pe sprijinul guvernului ungar.
Sursa: MTI