Potrivit lui Árpád János Potápi, pasiunea pentru cai face parte din identitatea maghiară, secuiască. Ministrul de stat responsabil pentru politica naţională în cadrul Cancelariei Prim-ministrului a abordat acest subiect vineri, luând cuvântul la cel de-al treilea Forum Ecvestru din Ţinutul Secuiesc, organizat la Palatul Culturii din Târgu Mureş.
Forumul ecvestru a încheiat Programul Ecvestru Transilvănean, în cadrul căruia Secretariatul de Stat pentru Politica Naţională a sprijinit pe parcursul acestui an 80 de asociaţii ecvestre Transilvania cu aproape 220 de milioane de forinţi (533 de mii de euro). Sprijinul a fost acordat unor asociaţii care se ocupă de terapie ecvestră, sporturi ecvestre, conservarea tradiţiilor echitaţiei şi curse de atelaje.
În discursul său, Árpád János Potápi a spus: programul ecvestru nu se referă doar la creşterea cailor, el contribuie la păstrarea şi consolidarea identităţii, prin urmare se adresează şi celor care poate nu au fost implicaţi în echitaţie, nu sunt interesaţi de acest sport, dar îl consideră un element important al identităţii maghiare.
Într-o declaraţie dată presei publice după eveniment, secretarul de stat a declarat că, indiferent de vremurile dificile care vor urma, programul ecvestru trebuie continuat. El a adăugat că se poate ajuta foarte mult nu numai prin sprijin financiar, ci şi prin organizarea comunităţii ecvestre şi schimburi de experienţă.
Péter Makkai, secretar de stat în Ministerul Muncii din România, a avertizat că “nu putem fi o adevărată naţiune ecvestră decât dacă persoanele cu dizabilităţi nu sunt excluse din activităţi”. Potrivit cuvintelor sale, sprijinul profesional al asociaţiilor de terapie ecvestră din Transilvania a contribuit la admiterea profesiei de terapeut în terapia asistată de animale printre profesiile recunoscute în România. Secretarul de stat i-a îndemnat pe cei implicaţi în terapia ecvestră să ia legătura cu organizaţiile similare din Ungaria şi să introducă experienţa lor în Transilvania, unde există de asemenea multe persoane care ar putea fi ajutate prin terapia ecvestră să ducă o viaţă deplină.
Tibor Kolozsvári, consilier judeţean din Harghita şi însărcinat al programului ecvestru pentru Transilvania, a declarat reprezentanţilor presei publice că activităţile ecvestre sunt într-o perioadă de renaştere în Ţinutul Secuiesc. Numai în judeţul Harghita, aproximativ 850 de copii călăresc regulat, o dată sau două ori pe săptămână. La nivelul Transilvaniei, numărul copiilor care călăresc în mod regulat este estimat la 2000, iar activităţile de echitaţie implică peste 10 000 de persoane.
MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.