Ajutorul şefului de post din Miheşu de Câmpie a fost găsit împuşcat în cap, joi după-amiază, în maşina de serviciu, medicii făcând eforturi deosebite pentru a-i salva viaţa. Comisar şef Livia Popa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, a declarat pentru AGERPRES că agentul se întorcea din Şăulia de Câmpie, unde fusese să ducă o serie de invitaţii la audieri. Aceasta a arătat că martorii au afirmat că, la întoarcere, maşina condusă de poliţist a scăpat de sub control şi a intrat într-un gard de pe marginea drumului, iar la scurt timp au auzit un zgomot puternic.
Cei doi martori susţin că s-au deplasat la locul accidentului şi l-au găsit pe poliţist cu o plagă împuşcată în zona capului. Poliţistul în vârstă de 45 de ani a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde este supus unei intervenţii chirurgicale. IPJ Mureş a deschis o anchetă pentru a stabili dacă pistolul din dotarea poliţistului s-a descărcat accidental şi care a fost cauza incidentului. Agentul are trei copii şi lucra în poliţie din anul 1991.
AGERPRES