Liderul Sindicatului Pro Lex Mureş, Dorin Chibulcutean, a declarat presei, joi, că în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mureş nu au fost semnalate probleme cu privire la abuzuri asupra colegelor sale şi că acestea se simt umilite de chestionarele pe care trebuie să le completeze. ‘Am vorbit cu colegele. Aceste chestionare ni se puteau pune şi nouă, bărbaţilor, dacă am fost priviţi într-un anumit fel, dacă am fost atinşi într-un anumit fel, vă daţi seama că ceea ce se întâmplă este într-adevăr o aberaţie, din punctul meu de vedere. Nu pot să reproduc ce au spus colegele (…) Evident că s-au simţit umilite, vă daţi seama, multe din colegele mele sunt căsătorite chiar cu poliţişti şi era întrebarea dacă ai fost promovată în urma avansului pe care l-aţi făcut. Probabil că au fost promovate chiar de către soţi. Că dacă sunt soţ şi soţie, vă daţi seama – dacă soţul îi este superior, probabil că ar fi constrâns-o: mamă dragă, dacă azi nu faci de mâncare, nu te promovez’, a arătat Chibulcutean. Liderul sindical a arătat că cele 140 de poliţiste mureşene sunt tratate normal şi că la nivelul Ministerului de Interne au apărut în ultimii ani situaţii care îi uimesc pe poliţişti.
AGERPRES