Poliţişti în tabăra de la Sovata

Poliţişti în tabăra de la Sovata

2Având în vedere constanta preocupare a poliţiştilor mureşeni pentru siguranţa elevilor, chiar şi în momentele în care aceştia nu se află în cadrul unităţilor de învăţământ, în tabăra din Staţiunea Sovata, judeţul Mureş, au avut loc pe timpul verii mai multe vizite ale poliţiştilor din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, însoţiţi de reprezentanţi ai Agenţiei Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Mureş.
În astfel de întâlnire a fost cea de miercuri, 13 august a.c., când cei aproximativ 60 elevi de clasele II-VIII din judeţul Călăraşi, din tabăra Sovata II, într-o pauză de la activităţile specifice elevilor în timpul liber, au purtat discuţii pe diverse teme de siguranţă.
Astfel, psihologul Nicoleta Someşan (ANITP) a discutat cu elevii aspecte legate de traficul de persoane, racolare, scop şi mai ales prevenire, distribuind şi materiale realizate în cadrul Campaniei naţionale „Victimă a traficului de persoane poţi fi chiar TU!”.
Comisar Gabriela Pîncă a punctat câteva lucruri referitoare la furturile comise cel mai frecvent şi prevenirea acestora, cât mai ales împrejurările şi factorii favorizanţi la infracţiunile la viaţa sexuală, în special violuri, unele comise de tineri apropiaţi ca vârstă de victimă, prieteni, amici, colegi sau cunoscuţi. În urma acestor tragedii sunt afectate diverse persoane: atât victima, cât şi autorul şi familiile acestora, în condiţiile în care uneori victima are un comportament greşit interpretat de autor, eroare uneori „susţinută” de consum de alcool.

1
Subiectele dezbătute au urmărit cunoaşterea/conştientizarea cauzelor, a factorilor favorizanţi în geneza delincvenţei juvenile, a consecinţelor, a diferitelor situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii, cei prezenţi fiind interesaţi de informaţiile prezentate. (Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii)