Poliția Română a fost invitată să participe, an de an, la misiuni de suport operativ ori misiuni internaţionale organizate sub egida organizaţiilor pentru securitate mondială. Anul trecut, 8 polițiști mureşeni au desfăşurat activităţi internaţionale în 5 state UE partenere.
Poliția Română participă la misiuni de sprijin operativ cu caracter temporar, la solicitarea statelor partenere, precum şi în zonele în care se înregistrează un flux semnificativ al turiştilor români.
Astfel, 5 poliţişti mureşeni (de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale) au fost selectaţi şi au participat la misiuni de suport operativ sau de ordine publică, în 4 state europene: Marea Britanie, Franţa, Olanda şi Germania.
Feedback-ul constant pozitiv obţinut din partea partenerilor europeni, unde Poliţia Română a desfăşurat misiuni de sprijin operativ, reprezintă o recunoaştere a eforturilor depuse şi a generat în permanență solicitări de sprijin suplimentare.
De asemenea, 2 poliţişti mureşeni de investigaţii criminale au desfăşurat o misiune operativă în Ungaria, în scopul recuperării unui autoturism, iar altul a participat la un curs de perfecţionare FBI, susţinut la Academia Internaţională de Poliţie – ILEA, din Ungaria.