Pompierii de la ISU Mureș au răspuns apelurilor de urgență
Pompierii de la ISU Mureș au răspuns apelurilor de urgență

Pompierii de la ISU Mureș au răspuns apelurilor de urgență

În primele zile ale lunii iunie, pompierii de la ISU Mureș au fost solicitați prin apelul unic de urgență 112 în caz de incendiu, accidente rutiere, deblocare de ușă, salvări din fântâni și 200 de intervenții SMURD. Vi le reamintim.

  • Incendiul unui cap tractor
    Luni 01 iunie, în jurul orei 04:30, ISU Mureș fost solicitat să intervină la incendiul unui cap tractor (TIR),
    pe raza localitatii Fărăgău (DN 16), sensul de mers spre județul Cluj. S-au deplasat la locul solicitat pompierii
    militari de la Detașamentul Reghin, ajunși la locul intervenției au constatat ca un cap tractor ardea în totalitate.
    Drumul a fost blocat pe un sens de mers pe toată durata intervenției. Din fericire, nu au fost victime. Cauza
    probabilă de izbucnire a incendiului a fost: scurtcircuit electric.
  • Arbore căzut pe balcon:
    Luni 01 iunie, în jurul orei 08:40, ISU Mureș fost solicitat să intervină la un arbore căzut pe un balcon, în
    municipiul Târgu Mureș, pe B-dul 1848. Au intervint pentru îndepărtarea acestuia pompierii militari de la
    Detașamentul Târgu Mureș. Ajunși la locul solicitat au constatat că este vorba despre un copac de mici dimensiuni,
    căzut pe un balcon de la parterul blocului, care nu a cauzat victime sau pagube materiale. Copacul a fost indepartat
    de către pompierii militari.
  • Accidente rutiere:
    Marți 02 iunie, în jurul orei 10:40, ISU Mureș fost solicitat să intervină la un accident rutier in localitatea
    Sântana de Mureș, cu posibilitatea ca o victimă să fie încarcerată și o conductă de gaz fisurată. S-au deplasat de
    urgență la locul solicitat, pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș, după executarea recunoașterii au
    constatat că este vorba despre un singur autoturism implicat, fără victime încarcerate, care a părăsit partea carosabilă
    și a lovit un contor de gaz. În urma impactului o persoană de sex masculin, a avut nevoie de îngrijiri medicale,
    aceasta fiind de cod galben. Victimei i s-a acordat prim-ajutor la fața locului, după care a fost preluată și transportată
    la CPU Târgu Mureș de către ambulanta SMURD. Circulatia a fost blocată pe un singur sens de mers pe toată
    durata intervenției. Contorul de gaz și fisurile au fost remediate în cel mai scurt timp de către autoritățile
    competente.
  • Deblocare ușă în municipiul Târgu Mureș:
    Miercuri 03 iunie, în jurul orei 01:25, ISU Mureș fost solicitat să intervină pentru deblocarea unei uși în
    cartierul Dâmbu Pietros, din municipiul Târgu Mureș. S-au deplasat de urgență la locul solitat pompierii militari de
    la Detașamentul Târgu Mureș. S-a intervenit pentru deblocarea uşii apartamentului, în interior aflându-se o persoană
    de sex feminin, de circa 90 de ani, conștientă și cooperantă, aceasta a fost predată echipajului SMURD.
  • Persoană căzută în fântână localitatea Glodeni
    Miercuri 03 iunie, în jurul orei 14:35, ISU Mureș fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane
    cazută în fântână în localitatea Glodeni. S-au deplasat de urgență la locul solicitat pompierii militari de la
    Detașamentul Târgu Mureș, la locul intervenției aceștia au constatat că este vorba despre o persoană de sex
    masculin, de aproximativ 73 de ani, inconștientă. Victimei i s-au aplicat manevrele de resuscitare aproximativ o oră
    de către echipajul SMURD C1 (ambulanță de terapie intensivă cu medic), dar din păcate aceasta a fost declarată
    decedată de către medicul aflat la fața locului.
  • Salvare bovină căzută în fântână improvizată
    Joi 04 iunie, în jurul orei 12:20, ISU Mureș a fost solicitat să intervină în localitatea Sântana de Mureș,
    pentru salvarea unui animal (bovină) căzut într-o fântână improvizată cu adâncimea de aproximativ 4m până la
    luciul apei și circumferința de aproximativ 6m. S-au deplasat la locul intervenției și au intervenit pentru salvarea
    bovinei pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș, care după aproximativ două ore intense și dificile, au
    reușit să imobilizeze și să extragă animalul din fântână cu ajutorul autoscării mecanice și a unui buldo-excavator
    venit în sprijin din partea primăriei Sântana de Mureș. Bovina este bine, fără leziuni și a fost predată proprietarului.
  • Și la 200 de intervenții SMURD.
    Reamintim tuturor cetățenilor faptul că numărul unic 112 este destinat exclusiv apelurilor de urgență!