Pompierii intervin pentru a doua noapte la Salina Praid, unde sunt infiltraţii în urma ploilor
Pompierii intervin pentru a doua noapte la Salina Praid, unde sunt infiltraţii în urma ploilor

Pompierii intervin pentru a doua noapte la Salina Praid, unde sunt infiltraţii în urma ploilor

Pompierii continuă pentru a doua noapte intervenţia la Salina Praid, unde s-au produs infiltraţii în urma ploilor abundente, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

„Pompierii Detaşamentelor Gheorgheni şi Miercurea Ciuc vor acţiona şi pe parcursul acestei nopţi pentru evacuarea apei, cu ajutorul celor trei motopompe remorcabile de mare capacitate”, a transmis sursa citată.

În cursul zilei de miercuri, în sprijinul pompierilor de la Gheorgheni, care acţionau cu o motopompă de mare capacitate pentru evacuarea apei din amonte de zona cu infiltraţii în mină, a venit un echipaj de la Detaşamentul Miercurea-Ciuc şi un altul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, cu două motopompe de mare capacitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, personalul din cadrul SALROM acţionează pentru evacuarea apei din mină iar personalul ISU acţionează la suprafaţă.

Situaţia este monitorizată permanent de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid.

Salina Praid a fost închisă şi în luna mai a anului trecut, tot din cauza infiltraţiilor şi a pătrunderilor de apă în subteran. AGERPRES