Echipa feminină de popice Electromureş Romgaz Tîrgu-Mureş se pregăteşte pentru o nouă ediţie a campionatului cu acelaşi staff tehnic, Seres Sándor şi Orosz István, dar cu un lot care a suferit câteva modificări. Au plecat Aneta Ifrim şi Adela Iulia Ban, ambele la formaţia germană KV Liedolsheim, ocupanta locului IV în campionatul intern şi câştigătoarea Cupei Germaniei. A revenit în schimb din Franţa, unde a activat din anul 2000, sora Doinei Baciu, Rodica Bornert. Celor două surori li se adaugă alte patru senioare: Duka Tilda, Gyéresi (Horváth) Anna, Fülöp Erika şi Alina Suciu. Lotul va fi completat cu junioarele din lot, campioane în ultimii doi ani. Noua ediţie va alinia la start patru formaţii. Alături de mureşence, vor fi prezente echipele Corona Braşov, revenită după un an de pauză, Rapid Bucureşti şi campioana în exerciţiu, Conpet Petrolul Ploieşti. Ediţia va cuprinde două tururi în această toamnă, două retururi şi un turneu final, care se va disputa după încheierea celor patru tururi.
Pe lângă competiţia internă, la care se adaugă Cupa României la individual, care-şi va disputa primul tur în 28, la Târgu-Mureş, mureșencele vor susţine şi jocurile din Cupa Europei. Această competiţie se va desfăşura în Germania, la Augsburg, în perioada 1-5 octombrie, unde vor fi prezente echipe din 10 ţări. Finala Campionatului Naţional la individual a senioarelor va avea loc între 15 şi 17 noiembrie, la Ploieşti.